Cuvintele rostite de Radu Mazăre în instanță. Ce a spus avocata lui despre eventuale denunțuri
Galerie foto
Radu Mazăre a fost introdus în sala judecată având cătuşe la mâini şi a vorbit câteva minute cu avocaţii săi.
Preşedintele completului, Ionuţ Matei, l-a întrebat pe Mazăre dacă doreşte să spună ceva în legătură cu mandatul de arestare, însă fostul primar a refuzat.
"Nu doresc să dau o declaraţie", le-a spus Mazăre judecătorilor, cum de altfel nici avocaţii săi nu au dorit să susţină ceva în sala de judecată.
După proces, avocata lui Mazăre, Lizeta Haralambie, a dat câteva amănunte jurnaliştilor despre starea fostului primar, care se află în penitenciar, şi a susţinut că Mazăre nu va face denunţuri.
"Este ok. Şi-a revenit (...) Nu cred (că se gândeşte să facă denunţuri - n.r.). La cum îl cunosc eu, nu (...) Dacă erau hotărâţi (judecătorii - n.r.) să îl condamne, l-au condamnat. Am un comunicat de presă din partea lui şi o să vi-l dau (...). Este un luptător, nu este căzut (...). I s-au făcut analizele, este totul ok. A citit. Nu este răvăşit deloc. Este obosit după drum. Nu este nemulţumit de condiţiile din penitenciar, sunt condiţii foarte bune, a dormit singur (în celulă, n.r.) aseară. Am înţeles că i-au mai venit astăzi doi colegi", a explicat avocata.
Radu Mazăre a fost adus în țară luni
Radu Mazăre a fost adus luni seara în ţară cu un avion sub escorta Poliţiei şi a fost închis în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină 21 de zile, după care va fi transferat la un penitenciar apropiat de localitatea de domiciliu.
Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.
Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul "Polaris", dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare primită într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: Radu Mazare , instanta de judecata , denunt
Dată publicare: 21-05-2019 15:44