Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copil de 15 ani, cu arsuri pe 90% din corp după ce s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat

Un copil în vârstă de 15 ani a ajuns miercuri seara la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu.

S-a prezentat cu arsuri pe 90% din corp după ce s-ar fi urcat pe un vagon şi s-ar fi electrocutat, a informat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

Potrivit acesteia, adolescentul prezintă arsuri de gradele 2, 3 şi 4 şi un politraumatism prin cădere de la înălţime.

„A fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe un copil în vârstă de 15 ani cu arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe 90% din corp.

De asemenea, copilul prezenta şi politraumatism prin cădere de la înălţime. Era conştient când a fost adus.

Citește și
Jessica Landon
Drama unui fost model, după ce a ajuns să consume votcă în fiecare zi. Urina i se transformase în acid și i-a ars pielea

Din ce am aflat, s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat.

A fost stabilizat în UPU şi transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, secţia Chirurgie plastică”, a spus Mihaela Ţicleanu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult