Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Continuă ancheta în cazul tragediei de la Balș. Autoritățile se contrazic cu rudele pacienților. Stadiul anchetei

Your browser doesn't support HTML5 video.

În cazul acestei drame, care a cutremurat o țară întreagă, a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă.

 

Cercetarea la fața locului va dura câteva zile, după cum a declarat vineri seară unul dintre procurori.

Sâmbătă, la Institutul Matei Balș se vor întoarce specialiști în Protecție Antiexplozivă de la Petroșani. Tot sâmbătă vor fi făcute necropsiile bolnavilor care au murit în urma acestui episod cumplit.

Între timp, oamenii legii au ridicat de la spital mai multe documente, dar și imagini surprinse de camere de supraveghere, pe care urmează să le analizeze. În plus, vineri au fost audiați cinci martori.

Primii pompieri au constatat că în salonul în care a izbucnit incendiul a explodat o butelie de oxigen.

Citește și
Matei Balș
Incendiul de la Matei Balș, prezentat în presa internațională. „O cultură a reparațiilor improvizate”

 

 

”- O bubuitură tare de tot, ziceai că îi bombă. - Fum, flacări s-au văzut? - Numai fum. Numai fum la parter. Mi-a spus băiatul că la parter aici a ieșit fum dintr-o încăpere".

”M-a trezit din somn explozia, am auzit explozia din somn. M-am dus repede la geam, fiindcă aveam impresia că e la noi în bloc. Și am văzut fumul prima dată, fumul, atât. Și pe urmă, după ce am văzut fumul, au venit rapid pompierii. Mi se pare că au fost foarte pe fază și un domn pompier chiar a stins tot focul, a venit la un moment dat o flacără foarte mare și a stins tot focul”.

 

 

Focul a pornit într-un salon prin care abia trecuse o asistentă. La un moment dat, unul dintre pacienți a început să strige, după ce i s-ar fi aprins pijamaua. Atunci s-a declanșat iadul.

Aceasta este imaginea de ansamblu a Complexului Matei Balș, cel mai vechi spital de boli infecțioase din țară. Și vedem aici Pavilionul 5, în care s-a produs incendiul. O clădire construită în 1953.

Și iată. Așa arată planul parterului acestui pavilion: un hol lung cu câte 5 saloane de-o parte și de alta. În fiecare dintre aceste saloane se aflau 3 bolnavi.

Incendiul ar fi pornit în acest salon. Focul s-a propagat cu repeziciune și la salonul alăturat, dar, potrivit pompierilor, s-ar fi extins și dincolo de culoar la alte două saloane.

Geamurile s-au spart, fără să fie clar deocamdată dacă în urma unei explozii sau din alte cauze, cert este că o coloană mare și groasă de fum a învăluit fațada pavilionului.

Trei pacienți carbonizați au fost găsiți chiar în salonul unde a izbcnit incendiul, în vreme ce un al patrulea a fost descoperit mai târziu în baia salonului alăturat.

Pompierii au adunat probe și pentru ancheta declanșată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Concluziile lor vor fi transmise procurorilor care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Echipele de experți ale ISU trebuie de acum să stabilească, pe de o parte, dinamica producerii incendiului, dar mai ales cauzele. Așa încât vor fi evaluate atât aparatura medicală, cât și instalația electrică.

 

”Nu au existat probleme de căldură la Matei Balș”

 

Practic, în acest moment se ia în calcul orice cauză posibilă izbucnirii vălvătăii.

Doi procurori criminaliști au fost trimiși să facă cercetarea la fața locului și să discute cu martorii. Ei încearcă să afle care a fost dinamica incendiului.

 

 

”Alexandru Anghel, procuror criminalist: Se pare că a fost un incendiu și după au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen. Se pare. Urmează să lămurim. Există camere de supraveghere și au fost ridicate imagini, urmează să fie analizate. Reporter: Inclusiv în saloanele care au ars? Alexandru Anghel: În saloane nu există supraveghere video. Nu există nici pe holuri. Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate, e un volum destul de mare de documente care au fost ridicate, nu putem trage o concluzie doar din asta". Și specialiștii de la Institutul de Cercetare Minieră și Protecție Antiexplozivă din Petroșani au fost chemați, ca la Piatra Neamț, să ajute la anchetă.

Sunt luate în calcul mai multe ipoteze: de la o defecțiune a unui aparat medical sau a instalației electrice, inclusiv un scurtcircuit, până la o sursă de încălzire, cum ar fi o aerotermă.

”Comisar șef Marian Mihoci, șef Serviciul Omoruri: Sunt mai multe ipoteze, dar la acest moment nu se pot dezvălui. Ovidiu Oanță: Vorbim despre o chestiune de ordin tehnic sau una ce ține, poate, de neglijență? Marian Mihoci: Ar însemna să vă dezvălui deja cauzele anchetei. Repet, la acest moment nu putem să ne pronunțam cu acest aspect".

Autoritățile susțin că spitalul nu avea probleme cu căldura.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: "Am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call centerul care primește telefoane aici, în primărie, pe ceea ce înseamnă situația căldurii în București. În ultima săptămână, deci inclusiv în noaptea asta, nu au existat probleme de căldură la Spitalul Matei Balș și nici la blocurile din jur”.

 

”Da, i-am dus o aerotermă”

 

Doar că afirmațiile autorităților sunt contrazise de rudele pacienților.

”Reporter: Mama dumneavostră v-a cerut să-i aduceți o aerotermă? Mihaela Tănase, fiica unei paciente: Mi-a spus că este foarte frig și că vrea să fie luată din spital și atunci am rugat personalul medical să-i ducă o aerotermă. Reporter: Și i-ați dus? Mihaela Tănase: Da, i-am dus o aerotermă. Reporter: Când? Mihaela Tănase: Săptămână trecută, miercuri”.

Dacă se confirma prezența unei aeroterme într-un salon în care concentrația de oxigen era crescută, administrația spitalului va trebui să explice cine și de ce a permis o asemenea sursă de încălzire și cine și-a asumat din punct de vedere tehnic utilizarea unor astfel de dispozitive.

Fostul manager, profesorul Adrian Streinu Cercel, a declarat că Pavilionul 5 era în stare foarte bună și avea toate instalațiile verificate.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, fost manager Institutul ”Matei Balș”: "A fost refăcută din toate punctele de vedere. Inclusiv din punct de vedere al furnizării cu oxigen”.

La scurt timp după declanșarea anchetei judiciare, patru dintre asistentele aflate de gardă în momentul izbucnirii incendiului în Pavilionul 5 au fost aduse la Poliția Capitalei, Serviciul Omoruri, pentru a fi audiate în calitate de martore.

Împreună cu instalatorul Institutului Matei Balș. Și asta pentru că anchetatorii au vrut să valorifice memoria proaspătă a celor trăite și asta pentru că fiecare detaliu cunoscut sau văzut în acele momente atât de dramatice s-ar putea dovedi extrem de important în economia anchetei.

Cristian Durgheu, clientul unei infirmiere: "Nu vorbim de o culpă medicală, nu vorbim despre o culpă a personalului auxiliar, despre infirmieră. S-a produs un accident groaznic. După incendiul de la Piatra Neamț, s-a spus, oricând situația se poate repeta”.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult