Căruță, spulberată de o mașină pe un drum din Brașov. Un bărbat de 72 de ani a murit sub privirile nepoților săi

×
Publicitate

Un cumplit accident a avut loc pe un drum din județul Brașov. Un bărbat a murit, iar cei trei nepoți care îl însoțeau au fost răniți, unul dintre ei fiind în stare gravă.

Victimele se aflau într-o căruță, pe care o mașină a spulberat-o. La fața locului a fost chemat inclusiv un elicopter SMURD.

Impactul violent a avut loc intre comunele Apața și Măieruș. Primele date arată că masina, condusă de un bărbat în vârstă de 58 de ani, a lovit din spate căruța în care se aflau un bărbat de 72 de ani și nepoții lui.

Localnic: „Am auzit că i-a luat în plin. Nu i-a văzut, nu știu. O fi fost atent la telefon, la ceva. Putea să îi vadă ca e zi”.

Imediat ce a fost dată alarma, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare, dar și un elicopter SMURD.

Bătrânul nu a mai putut fi salvat

Bătrânul a suferit răni grave și medicii nu l-au putut salva. Cei trei minori care îl însoțeau, în vârstă de 11, 14, respectiv 16 ani, au fost transportați de urgență la spital, unul dintre ei fiind intubat.

Ciprian Sfejrea, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov: „Erau în stare gravă, politraumatizați. S-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale victimelor, iar ulterior acestea au fost transportate de către elicopterul SMURD și ambulanțele SMURD la Spitalul de Pediatrie Brașov pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate”.

Din cauza accidentului, pe ambele sensuri de mers s-au format cozi de masini.

Șofer de TIR: „Stau de vreo oră”.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar anchetatorii continuă cercetarile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
FOTO ȘI VIDEO ”Cea mai tare reclamă a deceniului!” Messi, Ronaldo, Mbappe și Vinicius, reuniți la aceeași masă înainte de Mondial
Citește și...
De ce nu ar fi returnat încă suspecții cea de-a treia brățară dacică furată. Expert în drept penal: „Ei își asumă un risc”

Cea de-a treia brățară dacică furată, încă nereturnată, ar putea fi folosită teoretic ca monedă de schimb de suspecți, susține Laura Peters, expert în drept penal.

ANAF avertizează asupra unor tentative de fraudă telefonică. Escrocii încearcă să obțină date personale și bancare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis, joi, un avertisment cu privire la apeluri telefonice frauduloase realizate de către persoane care se recomandă fals inspectori Antifraudă. 

Drumul expres Craiova–Pitești, inaugurat recent, a intrat în reparații. Șoferii sunt revoltați de situație: „Îngrozitor”

Drumul expres Craiova–Pitești, una dintre cele mai importante investiții rutiere din sudul țării, a intrat în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.

Recomandări
Comisar european: Europa trebuie să se pregătească pentru un șoc energetic de durată și ia în calcul „toate posibilitățile”

Uniunea Europeană ia în calcul raționalizarea combustibilului și folosirea rezervelor strategice de petrol, pregătindu-se pentru un șoc energetic de durată, spune comisarul Dan Jorgensen.

De ce nu ar fi returnat încă suspecții cea de-a treia brățară dacică furată. Expert în drept penal: „Ei își asumă un risc”

Cea de-a treia brățară dacică furată, încă nereturnată, ar putea fi folosită teoretic ca monedă de schimb de suspecți, susține Laura Peters, expert în drept penal.

Vremea se schimbă radical de Paște. Care este prognoza meteo pentru intervalul 6 aprilie – 4 mai

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni arată că începutul lunii aprilie va fi mai rece decât normal în special în nord și nord-est, cu precipitații apropiate de media perioadei.