Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Amy Winehouse. Viața celebrei cântărețe engleze care a câștigat cinci premii Grammy

Amy Winehouse a fost o cântăreață care în scurta sa carieră muzicală, a reușit să devină un etalon al muzicii britanice. 

Pe 14 septembrie 2022 Amy Winehouse ar fi împlinit 39 de ani.

Considerată una dintre marile voci feminine britanice, Amy a fost o cântăreață talentată care a abordat mai multe genuri muzicale, de la rythm and blouse și soul, până la jazz.

Englezoaica a ajuns repede la inimile ascultătorilor de muzică, primind critici foarte bune, încă de la albumul său de debut „Frank”.

Cel de-al doilea album, „Back to black” a fost lansat în octombrie 2017 și a intrat pe primele poziții în topul clasamentelor internaționale.

Albumul „Back to black” s-a vândut în 10 milioane de exemplare 

Copilăria lui Amy Winehouse

Amy Jade Winehouse s-a născut pe 14 septembrie 1983 în Enfield, Londra, în familia lui Mitchell și Janis Winehouse.

Pe când avea nouă ani, părinții ei au divorțat și Amy a rămas în custodia mamei.

Amy și-a arătat înclinația pentru muzică încă din primii ani de viață și a început să petreacă tot mai mult timp alături de cei doi unchii ai săi, care erau cântăreți de jazz. De asemenea, tatăl ei îi cânta des melodii de-ale lui Frank Sinatra.

Ea povestea că obișnuia să cânte tot timpul, chiar și în timpul orelor de la școală, motiv pentru care profesorii o certau mereu.

În tinerețe, Amy Winehouse a fost influențată de artiști precum Billie Holiday și Etta James.

Când avea 9 ani, Amy a fost încurajată de bunica ei, Cynthia, să se înscrie la școala privată de arte, Susi Earnshaw, din nordul Londrei.

La vârsta de 13 ani, Amy s-a înscris la Școala de Arte Sylvia Young, unde a reușit să obțină o bursă de studiu. Însă, după un an, a fost exmatriculată din cauza unui piercing în nas. Profesorii de la prestigioasa școală au considerat că este un semn de lipsă de respect.

Ulterior, Amy a urmat cursurile la școala Brit, unde au absolvit mai mulți cântăreți celebri printre care: Adele, Jessie J și Leona Lewis.

În adolescență, Amy a început  să consume droguri, iar în aceași perioadă a cântat jazz în formația Bolsha Band, pentru a-și susține financiar familia.

În anul 2002, Amy Winehouse și-a pregătit debutul discografic la casa de discuri a lui Salaam Remi.

Debutul muzical

Amy a lansat albumul „Frank” în octombrie 2003 la casa de discuri Island Records cu ajutorul producătorilor, Salaam Remi, Jimmy Hogarth și Matt Rowe.

Pe album erau melodii jazz și soul. 

Albumul „Frank” a primit recenzii pozitive din partea criticilor de specialitate, care o comparau cu Macy Gray, datorită timbrului vocal deosebit.

Albumul a fost introdus în celebra listă „1001 de albume de ascultat într-o viață.”

Campania de promovare a albumului „Frank” a constat în lansarea a două discuri single: „Stronger Than Me” „Take the Box”. Melodiile sale au urcat imediat în topurile clasamentelor muzicale, în special singel-ul „Take the Box”. 

În 2004, la gala premiului Mercuey, albumul „Frank” a primit o nominalizare pentru „Cel mai bun album al anului”.

Viața personală a lui Amy Winehouse

În ciuda unei cariere muzicale prolifice, Amy a avut o viață personală problematică. Consumul excesiv de droguri și alcool, mariajului controversat cu asistentul de producție video, Blake Fielder-Civil, și pierderea rapidă în greutate, au fost câteva dintre subiectele care țineau mereu prima pagină a ziarelor britanice.

Stilului vestimentar neglijent, abordat în aparițiile sale, coafură inspirată din moda anilor '60, numită beehive, machiajul smokey eyes, asemănător stilului Cleopatrei, regina egiptului, au diferențiat-o în ochii publicului, pe lângă vocea sa specială.

După moartea bunicii sale, Cynthia, viața personală a cântăreței a luat-o pe un făgaș descendent. A început să consume în mod abuziv alcool și droguri.

În 2005, Amy a început o relație cu asistentul de producție video, Blake Fielder-Civil care i-a devenit soț în 2007.

Mariajul celor doi era mereu în atenția presei datorită stilul lor excentric și pentru escapadele romantice pe care le-a avut Blake. În 2009, la doi ani după căsătorie, cei doi s-au despărțit.

Relația tumultoasă dintre cei doi a fost inspirație pentru versurile celui de-al doilea album „Back to Black”.

Album conține piese cu puternice influențe din muzica soul a anilor '60, combinate cu R&B.

Inteligența și tristețea versurilor a atras atenția criticilor, care au avut doar cuvinte de laudă la adresa artistei.

La finalul anului 2007, Amy a înregistrat melodia „Valerie” care se află pe albumul „Back to Black”, care a devenit hit în Regatul Unit, la scurt timp după lansare, și a reușit să urce pe poziția a doua în UK Singles Chart.

Publicațiile „Slant Magazine”, „Entertainment Weekly”, „The New York Times” și mulți alții au inclus LP-ul „Back to Black” în clasamentul celor mai bune albume din 2006/2007.

Pe 10 februarie 2008, la cea de-a 50-a gală a premiilor Grammy, Amy Winehouse a fost numită „Cea mai bună cântăreață pop”. Tot în aceeași gală, Amy Winehouse albumul „Back to black” a primit o nominalizare la „Albumul anului”.

Piesa „Rehab” de pe albumul „Back to black” a câștigat trofeul la categoriile „Înregistrarea anului” și „Cântecul anului”, iar albumul „Back to Black” a triumfat la secțiunea „Cel mai bun album pop” și a fost  nominalizat pentru „Albumul anului”.

Albumul „Back to Black”  a fost vândut în peste zece milioane de exemplare pe plan internațional.

În 2016, la Premiile BRIT, Amy a fost nominalizată la „Best British Female Solo Artist”.

Moartea lui Amy Winehouse

Amy Winehouse a fost găsită moartă pe 23 iulie 2011 în locuința sa din Londra.

Vestea că  Amy s-a stins, s-a răspândit imediat. După câteva minute, zeci de fani s-au dus în fața casei ei cu flori și lumânări.

Unii dintre ei au izbucnit în plâns când polițiștii au scos trupul artistei, ca să-l ducă la morgă.

Potrivit raportului medico-legal, cauza decesului a fost intoxicație cu alcool.

Lucruri mai puțin știute despre Amy Winehouse

1. Amy nu și-a dorit din totdeauna să fie cântăreață.

2. La vârsta de 10 ani, Amy a format o trupă de rap.

3. În 2008, Amy a primit un rol într-un film James Bond.

Amy a fost invitată să înregistreze o scenă în care trebuia să cânte o melodie, pentru „Quantum of Solace”, al 22-lea film din saga din James Bond 007. Din păcate, artista nu a putut să-și onoreze contractul din cauza problemelor personale.

4. Stilul său vestimentar a influențat mai mulți designeri.

În toamna anului 2008, Karl Lagerfeld a scos colecția de toamnă care era inspirată din stilul anilor '60, ca un semn pentru cântăreață, iar Jean Paul Gaultier i-a dedicat colecția de primăvară / vară 2012.

5. Prince a fost fanul lui Amy. În timpul unui interviu filmat cu Tim Kash în 2007, gazda i-a transmis lui Amy Winehouse că Prince a spus că îi va plăcea să cânte alături de ea.

Cei doi plănuiseră să înregistreze o melodie împreună, însă aceste planuri nu s-au materializat niciodată.

6. Amy Winehouse a cântat cu National Youth Jazz Orchestra.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult