Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alexandru Cumpănașu: „Probele ADN confirmă” că Alexandra a fost în maşina lui Dincă

Alexandru Cumpănașu, unchiul adolescentei de 15 ani din Caracal care joi a sunat la 112 pentru a raporta că a fost răpită și violată, susține că testele ADN arată că Alexandra a fost în mașina principalului suspect.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a anunţat duminică, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că au fost găsite probe ADN care corespund Alexandrei în maşina lui Gheorghe Dincă, informează News.ro. „S-au găsit probe de ADN care corespund Alexandrei în maşina acestui nenorocit, pe fire de păr şi pe scotch-ul cu care i-a fost lipită gura. Probele ADN cu privire la oase şi la ce s-a întâmplat în casa aceea nu ştiu când vor veni, probabil că diseară, nu ştiu să dureze şapte zile, cred că diseară, aşa am înţeles eu, dar faptul că se confimă că a fost în maşina acestui monstru şi că aceste probe ADN confirmă asta este pentru mine un lucru care mă doare foarte mult”, a afirmat Alexandru Cumpănaşu.

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Sâmbătă, Gheorghe Dincă a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de persoane și de viol.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Protest Piata Victoriei - 5
Cazul de la Caracal, în atenția presei internaționale. BBC News vorbește despre neglijență

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult