Administratorul unui site cu imagini indecente a fost audiat. Procurorii cercetează o posibilă violare a vieții private

62474027
Shutterstock

Bărbatul care administra site-ul pe care erau publicate imagini cu femei în ipostaze indecente şi care fuseseră fotografiate fără ştirea lor a fost audiat, vineri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, a declarat că bărbatul are calitatea de martor şi că a blocat forumul respectiv atunci când ar fi aflat de existenţa imaginilor indecente. Teliceanu a mai adăugat că procurorii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de violare a vieţii private.

Teliceanu a declarat jurnaliştilor, vineri, că mai multe persoane au fost audiate în acest dosar.

„Cauza s-a format ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, în speţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa s-a sesizat cu privire la această cauză. S-a constituit acest dosar de urmărire penală care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private.

Au fost persoane audiate, persoane vătămate, martori, site-uri sau acest forum de discuţie pe care apăreau aceste materiale a fost blocat, deci la acest moment nu există riscul să apară publice în continuare astfel de imagini foto sau video cu persoane îmbrăcate indecent sau în posturi indecente.

Citește și
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

Rămâne să vedem în continuare dacă se certifică săvârşirea vreunei infracţiuni şi, eventual, să identificăm eventualii autori, pentru că la acest moment cercetările se efectuează faţă de autori necunoscuţi”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Bărbatul care administra site-ul are calitatea de martor

„Persoana respectivă are calitatea de martor şi şi-a dat consursul organelor de poliţie pentru identificarea eventualilor autori. De altfel dânsul a şi blocat acest forum de discuţii în momentul în care a luat cunoştinţă despre faptul că pe acest forum pe care îl administrează au apărut aceste imagini video, foto, să spunem indecente”, a explicat Viorel Teliceanu.

Poliţia a anunţat marţi că face verificări în legătură cu informaţiile potrivit cărora mii de femei au fost fotografiate fără ştirea lor, imaginile fiind postate pe un site cu conţinut pornografic.

„Au fost demarate verificări din oficiu, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale necesare”, informează IGPR în urma apariţiei unor informaţii în spaţiul public ce fac referire la „mii de femei pozate pe ascuns”.

Site-ul seapress.ro a scris că fotografiile a mii de femei, realizate fără ştirea acestora în magazine sau pe stradă, se regăsesc pe un site cu conţinut pornografic deţinut şi administrat de un constănţean.

De asemenea, pe site sunt postate şi imagini preluate de pe reţelele sociale fără acord şi „conţinut în care apar minori în ipostaze suspecte”, conform sursei citate.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat


Cetățeanul indian care și-a riscat viața ca s-o salveze pe fetița de 6 ani din Craiova a fost externat.

Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.