Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Acțiune penală împotriva patronului firmei de deratizare din Timiș. Ce spun procurorii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patronul firmei de deratizare din municipiul Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi traficul de produse sau substanţe toxice în formă continuată.

Din cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale rezultă că inculpatul, în zilele de 15, 16 şi 18 noiembrie, între diferite programe orare, a efectuat activităţi de deratizare în trei imobile diferite de pe raza municipiului Timişoara.

„În acest scop a folosit fără drept insecticidul cu denumirea Delicia - GASTOXIN, sub formă de tablete, produs omologat în România de Ministerul Agriculturii ca produs de protecţia plantelor, ce conţine o substanţă foarte toxică (fosfură de aluminiu, concentraţie 56%), fără a avea autorizaţie de utilizare eliberată de către Autoritatea Naţională Fitosanitară, activităţi în urma cărora gazul toxic emanat de către insecticid în contactul cu aerul s-a răspândit la apartamentele locuite dintr-unul din imobilele respective, alăturate celor în care a fost folosite substanţa toxică, conducând apoi la decesul a trei victime (doi minori şi un adult)", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, citat într-un comunicat remis, miercuri, potrivit Agerpres.

Marţi, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele său, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept.

Citește și
substante
Cât de periculoasă e substanţa folosită la deratizare în blocul din Timişoara. Mortalitate de 90%

Un caz extrem de grav s-a petrecut într-un bloc din Timișoara. Doi copii și mama unuia dintre ei au murit, iar alţi 20 de locatari au ajuns la spital, intoxicați cu un compus chimic periculos.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult