Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O mare parte din uleiul uzat din gospodării ajunge în canalizare. O picătură poate polua 1.000 de litri de apă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Folosim anual aproape 170.000 de tone de ulei alimentar, iar o mare parte ajunge în sistemul de canalizare și are efecte nocive asupra mediului.

O singură picătură de ulei uzat poate polua chiar şi 1.000 de litri de apă naturală.

Deși centrele speciale de colectare oferă recompense generoase, România rămâne la coada statelor europene în privința recuperării uleiului rezidual. Reușim să colectăm doar 1% pe an din cantitatea utilizată.

Restaurantele sunt cele care produc cele mai mari cantități de ulei uzat.

Un restaurant din Cluj nu aruncă niciodată uleiul la voia întâmplării

La un restaurant din Cluj, însă, totul se face responsabil.

Bogdan Farcaș, bucătar: „De când lucrez eu în restaurant am colectat uleiul, niciodată nu l-am aruncat la voia întâmplării sau pe câmp. Sunt centre amenajate unde se poate duce.”

Din păcate, la nivel național, România nu are o strategie de colectare și nici infrastructura necesară.

Unele hypermarketuri au programe care îi conving pe oameni să nu mai arunce uleiul folosit

Eforturi se fac, dar sunt prea puține. De pildă, unele hypermarketuri au introdus diverse programe prin care vor să-i convingă pe oameni să nu mai arunce uleiul ars.

Alexandru Cucuieț, reprezentant al unui hypermarket: „La patru litri de ulei uzat, noi oferim un litru de ulei curat. Am început în 2019, iar în doi ani am colectat în jur de 600.000 de litri de ulei uzat.”

Din cele 170.000 de tone de ulei consumat anual, noi colectăm doar 1.700, adică doar 1%. Numărul societăților care se ocupă cu strângerea uleiului rezidual este încă foarte mic. Scumpirile din ultima vreme au mai accentuat însă fenomenul colectării. Și asta pentru că oamenii primesc la schimb detergenți, vouchere sau ulei curat.

Gospodină în bucătărie: „Luăm uleiul și îl punem la centrul de colectare. Înainte nu era centru și îl aruncam în grădină.”

Uleiul uzat se poate transforma în detergent, săpun și combustibil

Din uleiul uzat se poate face detergent lichid pentru spălat vasele, dar și săpun de casă în diverse combinații. O tânără din Cluj-Napoca oferă trei bucăți de săpun natural în schimbul a doi litri de ulei uzat.

Recent, un Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, a testat folosirea unui combustibil bazat pe ulei de gătit uzat și grăsimi reziduale, pentru reducerea emisiilor de carbon. În prezent, aeronavele Airbus pot fi alimentate cu până la 50% ulei de gătit, amestecat cu kerosen.

Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: „Creșterea cantității de biocombustibil; sunt puține alte metode spre care ne putem orienta, iar una dintre aceste metode este recuperarea uleiului uzat.”

Trebuie să fim atenți însă și la obiceiurile noastre din bucătărie. Mitul prin care uleiul este distrus atunci când intră în contact cu detergenții este fals, spun oamenii de știință.

Și detergenții și uleiul au efecte negative asupra mediului

Radu Mihăiescu, conf. dr. Facultatea de Știință și Ingineria Mediului la UBB Cluj Napoca: „Acel ulei mai este tratat încă o dată în stațiile de epurare. Trebuie să ținem cont că și detergenții au efecte negative asupra mediului.”

Conform organizațiilor de mediu, 99% dintre consumatorii casnici din România aruncă uleiul alimentar uzat în chiuvetă.

CITEȘTE ȘI: Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult