A fost prins cel care a violat şi ucis o fetiţă din Baia Mare în 2018. Are doar 17 ani
Galerie foto
UPDATE 23:00 Un tânăr în vârstă de 17 ani din municipiul Baia Mare a fost reţinut, miercuri seara, pentru 24 de ore, fiind suspect de violarea şi uciderea unei fetiţe de cinci, anul trecut, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.
"Tânărul în vârstă de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost pus sub inculpare pentru violarea şi uciderea unei fetiţe în vârstă de cinci ani, care locuia în Baia Mare. În această cauză se desfăşoară procedurile specifice de către procurorul de caz, iar în cursul zilei de joi vom veni cu detalii suplimentare", a spus Bogdan Gabor.
Acesta a admis că e unul dintre cele mai complicate cazuri la care s-a lucrat şi încă se mai lucrează.
Este vorba de un tânăr de 17 ani, din Baia Mare, despre care există indicii temeinice că ar fi violat şi ucis, pe 1 mai 2018, o fetiţă de 5 ani din Baia Mare. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Micuţa Estera, a fost violată şi ucisă cu cruzime, după ce a fost luată din faţa blocului unde se juca împreună cu alţi copii. Cei mici nu erau supravegheaţi de adulţi.
Rezultatul necropsiei a scos la iveală că fetiţa a avut parte de un sfârşit cumplit, a fost agresată sexual şi omorâtă cu sânge rece.
O soră mai mare a copilei a găsit-o fără viaţă, cu tot trupul plin de răni şi medicii legişti au confirmat apoi că biata copilă a fost abuzată sexual. Era acoperită de răni, complet desfigurată. A fost găsită pe jumătate dezbrăcată, iar analizele făcute la necropsie au arătat că fetiţa a fost violată. Era cea mai mică dintre nouă fraţi şi la toamnă urma să înceapă şcoala.
De-a lungul timpului s-a vorbit despre diverşi suspecţi, dar abia acum a fost reţinută o persoană.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 26-06-2019 23:11