Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără a strâns 55.000 de dolari mințind că are cancer. Ce a dat-o de gol

Your browser doesn't support HTML5 video.

O tânără de 27 de ani din localitatea australiană Townsville a strâns 55.000 de dolari, după ce a mințit pe rețelele de socializare că are cancer ovarian.

Lucy Wieland a folosit rețelele de socializare, pentru a vorbi despre lupta pe care o duce cu cancerul. După aceea, a deschis un cont pe GoFundMe, unde a rugat oamenii să facă donații ca să o ajute să continue tratamentul, informează BBC News.

Pe parcursul anului, ea a postat pe Instagram numeroase fotografii în care pare să se afle în spital.

„N-am dormit prea mult aseară, însă am reușit să respir și n-am mai simțit durere pentru prima dată în toată săptămâna, ceea ce a fost minunat. Îi sunt recunoscătoare acestui om, care stă cu mine în salon în timp ce depind de aparate”, a scris ea într-o postare.

În alte poze, pare să primească tratament sau pare să fi rămas fără păr din cauza terapiei.

Citește și
carabinieri italia
Un italian a minţit că a câştigat marele premiu la loto, dar i l-au furat românii

„Oboseala a devenit ceva normal. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care mă susțin”, scrie în descrierea altei fotografii. 

Pentru moment, nu este clar dacă partenerul său știa că tânăra se preface sau dacă ea suferă de o altă boală.

Poliția a început o anchetă după ce cineva i-a avertizat că este vorba despre o înscenare. Inspectorul de poliție Chris Lawson s-a declarat șocat de acest caz.

„Adevăratele victime sunt oamenii din comunitate care au auzit povestea și au încercat să o ajute”, a spus el, precizând că cineva a sunat la poliție după ce a găsit indicii că este ceva în neregulă cu povestea femeii.

Astfel, ea a fost reținută și ulterior eliberată pe cauțiune și este în prezent judecată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult