Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moarte misterioasă a unei bătrâne din Botoșani. "Avea pensie mare şi nu cheltuia banii"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Polițiștii din Botoșani trebuie să facă lumină în cazul morții misterioase a unei bătrâne de 93 de ani, care a fost găsită în casă de o rudă care trecea din când pe la ea cu alimente.

Locuința era cu ușile larg deschise, iar decesul s-ar fi produs cu câteva zile înainte, susțin medicii care au preluat trupul victimei. Criminaliștii așteaptă rezultatul autopsiei.

Nora bătrânei este cea care a descoperit-o fără suflare pe femeie, când a venit de dimineață să îi aducă de mâncare. Odată intrată în curte, a observat cu uimire că ușile casei sunt larg deschise.

Șocată de ce-a văzut înăuntru a alergat la vecini să anunțe nenorocirea și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

”- Unde ați găsit-o pe soacră? - Cred că a fost cineva și a omorât-o. Toată casa e vraiște. Ușile erau deschise. Am venit dimineața la 9 să îi aduc de mâncare. Când am intrat și am văzut totul răvășit, mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat. - Ar fi intrat cineva peste ea în casă? - Da, da. - Avea bani în casă? - Avea pensia pe care o lua ea”.

Citește și
incendiu
O bătrână din Vaslui, imobilizată la pat, a ars în casă

 

”Nu folosea banii la nimic. Nici măcar o cutie de chibrituri nu își cumpăra”

 

Vecinii spun că bătrâna făcea economii drastice și păstra aproape toți banii din pensie, de la lună la lună. Se gândesc, așadar, la varianta unui jaf.

”- Nu are pe nimeni? - Are o noră. A avut un băiat care a murit și a rămas noră-sa să aibă grijă de ea. Ea avea pensie mare și nu cheltuia banii. Nora îi aducea de mâncare săptămânal. - Să fi știut cineva că are bani în casă? - Așa m-am gândit eu. Ea nu folosea banii la nimic. Nici măcar o cutie cu chibrituri nu își cumpăra”.

”- Cine știe de când e moartă. - Nu ați mai văzut-o de mult? - Da, de mult. Mai mergea la biserică, dar încetișor, necăjită. Era o femeie singură, bătrână… Nu știu. - Dar am înțeles că în casă era totul răvășit. Nu? - Dacă a fost umblat prin casă, a intrat cineva”.

Primele analize arată că decesul s-a produs în urmă cu câteva zile.

Liviu Stan, medic Ambulanța Botoșani: ”E o moarte suspectă. Așteptăm rezultatul de la Medicina Legală”.

Polițiștii așteaptă să fie lămurită cauza morții și vor cerceta exact ce s-a întâmplat.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult