Deținut de culoare, bătut cu sălbăticie de un gardian, pentru că dorea să se căsătorească cu o femeie albă
Darren Glover, în vârstă de 44 de ani, a fost atacat de un gardian, după ce și-a exprimat dorința de a se căsători cu o femeie albă într-o ceremonie organizată în cadrul închisorii în care își execută pedeapsa.
Bărbatul susține că a fost bătut de un angajat al penitenciarului în vârstă de 49 de ani, în iulie 2015. ”Acest individ nu ar trebui să se căsătorească cu o femeie albă. El trebuie să stea închis”, repeta agresorul, potrivit metro.co.uk.
Glover susține că l-a înfuriat pe gardian, după ce s-a prezentat cu șireturile dezlegate într-o zi în care trebuia să fie fotografiat. El a fost condus într-un birou din închisoare și bătut.
Bărbatul susține că alți deținuți i-au auzit strigătele, însă au încercat să acopere faptele gardianului, care a susținut în fața anchetatorilor că a folosit forța în parametri legali și neagă că ar fi aplicat pedepse crude deținutului.
Un judecător urmează să dea verdictul în acest caz.
Sursa: metro.co.uk
Etichete: inchisoare , bataie , gardian , detinut
Dată publicare: 26-01-2018 11:49