„Vreau să fiu bunică, nu o mamă în vârstă.” Sofia Vergara a dezvăluit motivul pentru care a divorțat de Joe Manganiello
Actrița în vârstă de 51 de ani a vorbit despre viața ei personală într-un interviu acordat ziarului spaniol El País, citează Business Insider.
„Căsnicia mea s-a destrămat pentru că soțul meu era mai tânăr. El voia să aibă copii, iar eu nu voiam să fiu o mamă bătrână. Simt că nu este corect față de copil”, a declarat Sofia Vergara.
Vedeta a mai precizat că le respectă pe femeile care aleg să facă copii mai târziu, dar acest lucru nu este pentru ea.
„Am făcut un copil la 19 ani, care acum are 32 de ani, iar eu sunt pregătită să fiu bunică, nu mamă”, a spus Vergara.
Ea mai are un fiu, Manolo, cu fostul ei soț, José González. Vergara și González s-au despărțit în 1993, la doi ani după ce s-a născut fiul lor.
Celebritatea a adăugat că prioritatea ei va fi în continuare să își trăiască propria viață, chiar dacă va deveni bunică.
„Când fiul meu va deveni tată, o să-l las să-mi aducă copilul pentru o vreme și apoi i-l voi da înapoi și îmi voi continua viața, asta trebuie să fac”, a mai precizat vedeta.
Iar dacă își găsește dragostea în viitor, partenerul ei „trebuie să vină” cu proprii copii, a spus ea.
În iulie, Vergara și Manganiello au anunțat că divorțează după șapte ani de căsnicie.
„Am luat decizia dificilă de a divorța. Ca doi oameni care se iubesc și țin foarte mult unul la celălalt, vă rugăm politicos să ne respectați intimitatea în acest moment, în timp ce parcurgem această nouă etapă a vieții noastre”, au spus ei într-o declarație comună la acea vreme.