Trupa Olympus Mons a câștigat Marele Premiu al concursului Posada Rock 2020
Galerie foto
În concurs au fost înscrise 28 de trupe din România și Bulgaria, 10 dintre ele fiind alese de juriu pentru a cânta în finală.
După Olympus Mons, formațiile câștigătoare sunt: Drive Your Life - Locul 1, Katara – locul 2, Valak - locul 3.
De asemenea, au obținut premiul “Zaharia Radulica” membrii trupei Creepy Willie.
”Dacă anul trecut ne aflăm la festival în public și admirăm trupele de pe scenă, anul acesta ne-am propus mai mult. Deși pandemia ne-a dat multe planuri peste cap, am continuat să compunem și să repetăm și suntem mândri de ce am reușit să realizăm în acest timp. Suntem extrem de onorați de alegerea făcută de juriu și le mulțumim tuturor celor prezenți în public în cele trei zile de concurs și, în special, fanilor noștri care ne susțîn de fiecare dată. Nivelul competiției a fost ridicat, am avut de învățat de la fiecare trupa care a fost în finală și, considerăm noi, chiar am legat prietenii. De-abia așteptăm să urcăm pe scenă Posada Rock 2021,” au declarat membrii Olympus Mons.
Olympus Mons – OM – a fost lansată în 2018 de către membrii fondatori Victor Frunză (voce), Cristi Lincu (chitară), Alex Toderasc (chitară bass), Cristi Filipescu (tobe) și Eugenia Antonia Pupeza (clape).
Drumul până la prima compoziție a fost scurt, iar în doar câteva luni trupa a avut deja finisate 7 piese. Olympus Mons a lansat primul video oficial în decembrie 2019 pentru piesa “The Heavens Below”, urmat în februarie anul acesta de “Darkness Takes Over”.
Formația aduce un sunet proaspăt pe scena locală underground de doom metal, cu piese care descriu experiențele personale ale membrilor trupei.
În timpul pandemiei, Olympus Mons a compus două piese noi, secvențe din ”Dark Mantra” fiind deja prezentate publicului și fanilor pe canalul oficial de YouTube. De asemenea, ”Crimson Dreams” și-a făcut debutul live în cadrul concursului Posada Rock 2020.
Posada Rock este cel mai vechi și cel mai important concurs pentru formațiile rock din țară, o rampă de lansare pentru trupele tinere. Având în vedere pandemia de Covid-19 și măsurile de prevenire a răspândirii luate de autorități, care au afectat grav întreagă industrie de evenimente și muzicienii români, organizatorii au considerat că un ajutor, cât de mic, este necesar pentru supraviețuirea formațiilor de rock din România.
Ediția „în exil” a concursului Posada Rock 2020, a avut loc la București, la terasă Quantic, în perioada 18-20 septembrie 2020.
Concursul Posada Rock 2020 a fost organizat de Asociația Rock Culture, fiind un proiect al Ministerului Culturii.
OLYMPUS MONS pe internet:
-► YouTube
-► Spotify