Prinţul Harry şi Meghan Markle vor petrece Crăciunul alături regina Elisabeta a II-a

printul Harry

Prinţul Harry şi logodnica lui, actriţa americană Meghan Markle, vor petrece un Crăciun tradiţional în acest an alături de regina Elisabeta a II-a şi de alţi membri ai familiei regale la castelul Sandringham, o reşedinţă din comitatul Norfolk.

Fratele prinţului Harry, prinţul William, şi familia acestuia sunt aşteptaţi să se alăture reginei la castelul Sandringham în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, a precizat miercuri familia regală.

Familia regală britanică va respecta o tradiţie anuală ce datează de multe decenii şi va participa la slujba de Crăciun ce va avea loc la biserica St. Mary Magdalene aflată pe domeniul Sandringham.

Prinţul Harry, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, şi-au anunţat logodna la sfârşitul lunii noiembrie, punând astfel capăt mai multor luni de speculaţii referitoare la natura relaţiei lor.

Prinţul Harry şi Meghan Markle se vor căsători în luna mai în cadrul unei ceremonii religioase ce va avea loc într-o capelă aflată pe domeniul Castelului Windsor, o reşedinţă regală aflată în partea vestică a Londrei.

Citește și
harry
Prințul Harry și logodnica sa, prima vizită oficială împreună. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tottenham a răspuns ofertei de 50.000.000 de euro pentru Radu Drăgușin
NEWS ALERT Tottenham a răspuns ofertei de 50.000.000 de euro pentru Radu Drăgușin
Citește și...
Prințul Harry a ascultat colinde, la catedrala Westminster. Logodnica sa, absentă
Prințul Harry a ascultat colinde, la catedrala Westminster. Logodnica sa, absentă

Prinţul Harry a ascultat colinde la catedrala Westminster, la ceremonia anuală organizată de Brigada Pompierilor din Londra.

Prințul Harry și logodnica sa, prima vizită oficială împreună. VIDEO
Prințul Harry și logodnica sa, prima vizită oficială împreună. VIDEO

Prințul Harry și logodnica lui, Meghan Markle, își desfășoară vineri prima îndatorire publică împreună, la câteva zile după ce și-au anunțat logodna, informează BBC.

Prima decizie luată de Meghan Markle după ce și-a anunțat logodna cu Prințul Harry
Prima decizie luată de Meghan Markle după ce și-a anunțat logodna cu Prințul Harry

Actriţa Meghan Markle părăseşte serialul de televiziune „Suits”, după ce a încheiat filmările pentru cel de-al şaptelea sezon al show-ului, care va fi difuzat la începutul anului viitor, au anunţat, marţi, USA Network şi Universal Cable Productions.

Recomandări
Învestirea lui Donald Trump, în condiții nemaiîntâlnite de 40 de ani. Ambasadorul român în SUA oferă detalii exclusive
Învestirea lui Donald Trump, în condiții nemaiîntâlnite de 40 de ani. Ambasadorul român în SUA oferă detalii exclusive

Donald Trump va depune luni jurământul și va rosti primul său discurs în calitate de președinte la al doilea mandat.

Vântul asigură cea mai mare parte a energiei pentru România. Ministru: ”Călărețul fără cap”, candidatul care neagă eolienele
Vântul asigură cea mai mare parte a energiei pentru România. Ministru: ”Călărețul fără cap”, candidatul care neagă eolienele

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că la această oră, din nou, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie, cu aproape 27% şi 2000MW.

Votul pentru o femeie președinte, între prejudecăți și realitate. „Sexismul încă este o tară a societății românești”
Votul pentru o femeie președinte, între prejudecăți și realitate. „Sexismul încă este o tară a societății românești”

Într-un interviu pentru stirileprotv.ro, lect. dr. Bader Simona a vorbit despre obstacolele și perspectivele legate de reprezentarea femeilor în politică, atât la nivel național, cât și internațional.