Mesaj plin de venin după moartea lui Karl Lagerfeld: "Mă bucur că cineva a spus-o"
Galerie foto
Actrița Jameela Jamil, din serialul de pe Netflix “The Good Place”, a scris pe Twitter un mesaj plin de venin la adresa defunctului designer, făcând notă discordantă cu cei care i-au omagiat viața și cariera.
"Mă bucur că cineva a spus-o. Chiar dacă este poate prea devreme. Un misogin fără milă, care ura femeile grase, nu ar trebui să fie prezentat peste tot pe Internet ca un sfânt care a plecat prea repede dintre noi. Talentat, desigur, dar nu o persoană foarte bună.", a scrie actrița pe Twitter, potrivit The Sun.
Jameela, care lucrează ca prezentator TV, model și activist, a făcut acest comentariu redistribuind un articol în care Lagerfeld este departe de a fi elogiat.
Directorul artistic al casei de modă Chanel era cunoscut pentru limba sa ascuțită, care nu doar o dată i-a adus probleme. Astfel, pentru el prințesa Diana era "dulce, dar prostuță", în timp ce cântăreața Adele era cam grasă, deși cu un chip frumos.
Afirmația actriței a provocat reacții împărțite.
"Ești cumva un fel de poliție a moralei? Cine ești tu să judeci pe cineva?", "Nu mă interesează moda, dar ce îi dă Jameelei Jamil dreptul de a spune că un bătrân care abia a murit nu a fost o persoană bună", "Arată puțin respect", sunt câteva dintre comentariile dezaprobatoare.
În schimb, celebrul model Cara Delevingne, care a lucrat cu Lagerfelt, a scris: "Mi-aș fi dorit să fiu capabilă să-și spun ce ai însemnat pentru mine. Te iubesc Karl Lagerfeld și tot ce pot să spun este că-ți mulțumesc din adâncul sufletului meu. Tu mi-ai schimbat viața, ai crezut în mine atunci când alții nu au făcut-o, inclusiv eu".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!