Cum arăta Barack Obama în tinerețe. Fostul președinte a împlinit 63 de ani. GALERIE FOTO
Galerie foto
Este fiul unui kenyan, Barack Obama Sr., şi al unei americane din Kansas, Ann Dunham Stanley. A petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, iar de la şase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama şi cu tatăl vitreg, de origine indoneziană.
După absolvirea liceului, a frecventat timp de doi ani Colegiul Occidental din Los Angeles. Apoi, s-a mutat la New York, unde a studiat ştiinţe politice la Universitatea Columbia, obţinând licenţa în 1983.
În 1985, s-a mutat în Chicago, unde a început să se implice în activităţi în folosul comunităţii, în special a celei afectată de şomaj. Potrivit https://www.barackobama.com/, aici a primit ''cea mai bună educaţie posibilă, superioară chiar şi celei de la Facultatea de Drept din Harvard''. La Harvard a fost admis în 1988.
În 1990, The New York Times semnala alegerea lui ca preşedinte al revistei Harvard Law Review, Obama fiind prima persoană de culoare care a ocupat această funcţie de la înfiinţarea publicaţiei.
În 1991, a obţinut titlul de Juris Doctor magna cum laudae. Barack Obama a lucrat ca avocat specializat în apărarea drepturilor civile, înainte de a deveni membru al Senatului statului Illinois, între 1997-2004. S-a remarcat prin scăderea taxelor pentru familiile nevoiaşe şi prin îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale.
A predat dreptul constituţional la Universitatea din Chicago, între 1992-2004.
După o încercare nereuşită, în 2000, de a obţine un loc în Camera Reprezentanţilor a SUA, în 2003 Obama şi-a anunţat participarea la campania electorală pentru Senatul Statelor Unite. În noiembrie 2004, a fost ales senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi, fiind cea mai detaşată victorie în alegerile senatoriale din istoria statului Illinois. A depus jurământul ca senator la 3 ianuarie 2005.
A făcut parte, până în decembrie 2006, din Comisiile senatoriale pentru politică externă, mediu şi lucrări publice, problemele veteranilor de război. Din ianuarie 2007, a primit funcţii suplimentare în Comisia pentru sănătate, educaţie, muncă şi pensii şi în Comisia pentru securitatea statului şi afaceri guvernamentale. Mandatul său s-a încheiat la 16 noiembrie 2008.
În februarie 2007, Obama a devenit primul candidat la preşedinţie care a precizat deschis că refuză finanţarea publică în alegerile generale de la crearea sistemului în 1976. La 23 august 2008, Obama l-a ales pe senatorul statului Delaware, Joe Biden, drept candidat la funcţia de vicepreşedinte.
La 4 noiembrie 2008, Barack Obama a fost ales în funcţia de preşedinte al SUA, cu 365 de voturi din partea electorilor (52,9%), învingându-l pe contracandidatul său, republicanul John McCain, care a obţinut 173 de voturi (45,7%).
La 20 ianuarie 2009, la Washington, a avut loc învestirea celui de-al 44-lea preşedinte american ales, Barack Obama, care l-a înlocuit pe predecesorul său, George W. Bush.
În 2009, Comitetului Nobel i-a acordat preşedintelui Barack Obama Premiului Nobel pentru Pace: ''pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare''. Obama a donat premiul în bani unor organizaţii caritabile.
Barack Obama a semnat, împreună cu omologul său rus Dmitri Medvedev, noul Tratat ruso-american pentru reducerea armelor strategice START-2, la 8 aprilie 2010, la Praga. După ratificarea documentului de către parlamentele celor două ţări, acesta a fost promulgat de preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev, la 2 februarie 2011, respectiv la 28 ianuarie 2011. START-2 a intrat în vigoare la 5 februarie 2011, fiind funcţional până în 2021.
La 4 aprilie 2011, Obama a anunţat participarea la campania electorală din 2012, pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte. A depus actele la Comisia Electorală Federală în aceeaşi zi.
În cadrul alegerilor, desfăşurate la 6 noiembrie 2012, pentru ce de-al doilea mandat la Casa Albă, îl învinge în cadrul confruntării electorale pe candidatul republican Mitt Romney. Obama a obţinut 303 voturi din partea electorilor, iar candidatul republican Mitt Romney 206 voturi.
Mandatele sale au fost caracterizate, printre altele, de scăderi sau scutiri de taxe, estimate a fi returnat 3.600 dolari în buzunarul familiei americane de rând; reformarea modului de a face afaceri pe Wall Street; promulgarea pachetului legislativ Affordable Care Act, cunoscut şi sub denumirea de Obamacare, cu implicaţii profunde pentru sistemul de sănătate american; normalizarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba etc.
Barack Obama este căsătorit din 1992 şi are două fiice.
Sursa: Agerpres
Etichete: aniversare , barack obama , zi de nastere
Dată publicare: 04-08-2024 16:03