Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O transsexuală a fost încoronată Miss Olanda. Cum arată Rikkie Kolle

O transsexuală a fost încoronată în premieră "Miss Ţările de Jos", a anunţat juriul după competiţia desfăşurată în acest weekend la Leusden, la aproximativ 60 de kilometri sud-est de capitala Amsterdam, transmite agenţia DPA.  

Câştigătoarea este Rikkie Kolle, în vârstă de 22 de ani, care a declarat că apără cauza tuturor "micilor Rikkie care sunt respinşi de familiile lor".

Juriul i-a lăudat povestea de viaţă şi determinarea. "Această finalistă a strălucit pe tot parcursul spectacolului, având totodată cel mai mare progres. Ea are o poveste solidă, cu o misiune clară", a declarat juriul după anunţarea deciziei.

Citește și
eurovision
Cum arată artistul transsexual care va reprezenta Franţa la Eurovision 2019

Kolle nu este străină de lumea concursurilor de frumuseţe din Ţările de Jos. În 2018, ea a ajuns în finala competiţiei TV "Holland's Next Top".

"Ştiu mai bine decât oricine cum este să te simţi singură şi să nu fii înconjurată numai de gânduri pozitive", a spus Rikkie Kolle în prezentarea de la acest concurs.

”Sunt mai puternică în pielea mea decât oricând”

"Când eram micul Rik şi am dezvăluit că sunt persoană transgen n-a fost uşor pentru toată lumea şi am trecut şi prin asta", a povestit ea.

"Astăzi, câţiva ani mai târziu, sunt mai puternică în pielea mea decât oricând şi vreau să transmit acest lucru tuturor celor care au nevoie de asta. Pentru că atât timp cât rămâi întotdeauna cine eşti, nimeni nu poate fi deasupra ta", a spus Kolle, originară din Amsterdam.

"Pledez pentru toţi micii Rikkie care sunt respinşi de familiile lor să devină cine îşi doresc să fie. Îi ajut să îşi facă imaginea de sine şi acceptarea mai puternice, de neatins", a declarat câştigătoarea competiţiei. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult