România, pe lista neagră a combaterii traficului de persoane. Mesajul ambasadorului SUA la București

×
Publicitate

Pentru al doilea an la rând, americanii au pus România pe lista neagră a combaterii traficului de persoane.

Așa că vom fi monitorizați, potrivit unui raport al Departamentului de Stat american. Cei care au întocmit documentul notează că țara noastră este incapabilă să îi pedepsească pe vinovați sau să protejeze victimele.

Anul trecut, au fost identificate aproape 700 de persoane exploatate prin prostituție, muncă sau cerșetorie.

În raport se vorbește, cu titlul de exemplu, de situația de la Țăndărei, localitate devenită celebra din cauza traficului de copii.

Oficialii notează că, „deși Europol a considerat că traficanții au exploatat sute de copii din comunitățile sărace de romi, o instanța din România i-a achitat pe toți cei 25 de indivizi considerați responsabili”.

Citește și
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman: „Guvernul trecut nu și-a intensificat suficient, anul trecut, eforturile de combatere, numărul de condamnări a scăzut, iar îngrijirea victimelor, deficitară. Bandele au traficat, cu nerușinare știind că vor rămâne nepedepsite, cum s-a mai întâmplat”.

Mesajul ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România a fost cât se poate de ferm.

România rămâne o țară sursă principală pentru traficul sexual și pentru victimele traficului de muncă în Europa.

Oficialii Departamentului de Stat american atrag atenția că victimele nu sunt protejate și consiliate, nu avem suficienți polițiști care să se ocupe de cazuri și, potrivit activiștilor care luptă pentru drepturile omului, unii judecători nu au pregătirea și sensibilitatea necesare atunci când au cazuri de trafic și agresiuni sexuale.

În plus, Guvernul a continuat să pună în aplicare strategia națională și planul național de acțiune pentru perioada 2018-2022, dar nu a alocat resurse financiare pentru niciuna dintre activități sau obiective.

Ministrul de Interne, Marcel Vela: „Lucrăm permanant pentru reducereea dimensinilor și acest lucru se vede în rezultatele obținute. Și în plan strategic am acționat constant, astfel încât în acest an să avem o evaluare pozitivă, ca să evităm al treilea an consecutiv de raportare negativă”.

Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul MAI: „Am ajuns la un acord cu SUA să ne sprijine tehnic pentru identificarea infracțiunii”.

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman: „Dacă ești traficant, te vom prinde, te vom închide, nu te vei putea ascunde, s-a terminat. Începeți să lucrați imediat cu Guvernul pentru a proteja victimele etc și a repara prejudiciile vechiului guvern care i-au ajutat pe infractori”.

În total, anul trecut au fost identificate 698 de victime, dintre care 327 erau minore. Cele mai multe cad pradă traficului sexual.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a câștigat marți, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, și cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român.

ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol
ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au refuzat categoric să îl elibereze din închisoare pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bîrlădeanu.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a discutat cu Donald Trump la Davos timp de o oră. Urmează un discurs

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.