Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fost ministru de Interne, condamnat definitiv pentru corupție, liberat condiţionat după un an

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca condamnat definitiv, în 14 decembrie 2017, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, a fost pus în libertate ca urmare a deciziei Tribunalului Vaslui.

"În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 1314/17.10.2018 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Ia act că condamnatul a fost asistat de apărător ales. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018", este decizia Tribunalului Vaslui.

În 17 octombrie, Judecătoria Vaslui a admis cererea de liberare condiţionată a lui Berca, decizi fiind însă contestată şi astfel doarul a ajuns la Tribunalul Vaslui.

"Admite cererea, având ca obiect liberare condiţionată, formulată de condamnatul BERCA GABRIEL. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului BERCA GABRIEL, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 61/2016 a Curţii de Apel Bacău, mandat de executare nr. 65/D/2017. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin.2 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu ( av. Buculeasa Gabriel– delegaţie nr.1903/27.09.2018) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2018", se arată în decizia Judecătoriei Vaslui.

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca a fost condamnat definitiv, în 14 decembrie 2017, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat după ce, alături de fostul deputat Mihai Banu ar fi primit în total 185.000 euro de la un om de afaceri. În primă instanţă, fostul ministru din Guvernul Boc fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Citește și
Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului
Tăriceanu își continuă lupta cu DNA: ”Acest demers are un scop: să mă intimideze”

Tot atunci a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare fostul deputat Mihai Banu.

Totodată, magistraţii instanţei supreme au menţinut decizia din prima instanţă, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, de a confisca de la cei doi foşti demnitari câte 92.500 de euro

"(...) Condamnă pe inculpatul Berca Gabriel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (...) Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Banu Lucian împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Berca Gabriel şi Banu Mihai rămân în sarcina statului. Obligă apelantul - inculpat Banu Lucian la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat", este decizia pronunţată în urmă cu un an de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediullui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru el cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri Viorel Rusu, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 e euro, pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani din judeţul Bacău.

În schimbul acestor bani, afirmau procurorii DNA, Berca urma să intervină pe lângă membri ai Guvernului, prin folosirea influenţei personale, pentru a aloca 5,6 milioane de lei Primăriei Ardeoani. Suma ce urma să fie alocată reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de societatea de construcţii deţinută de Viorel Rusu, potrivit anchetatorilor.

În aceeaşi perioadă, Mihai Banu ar fi pretins şi primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, 220.000 de euro, atât pentru el, cât şi pentru Berca şi pentru partidul din care făceau parte.

"Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai. Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei”, se mai arăta în rechizitoriul DNA.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult