Chelneriţa angajată ilegal la Apele Române şi alte cinci persoane, trimise în judecată de DNA
Este vorba despre o anchetă jurnalistică realizată de Recorder.ro, care a arătat că, la Compania Apele Române, a fost angajată ca inginer “o tânără care a lucrat ca ospătăriţă, apoi a fost, pe rând, manager de cafenea, manichiuristă şi, vreme de trei zile, angajată la Primăria Vatra Moldoviţei”.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor anchetaţi în dosarul privind angajarea Simonei Iancu pe un post cheie în Apele Române.
Astfel, primarul comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, din judeţul Suceava, trebuie să răspundă în faţa judecătorilor pentru comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu, (din care una în formă continuată).
Gabriel Niga, viceprimar cu atribuţii de primar al comunei Vatra Moldoviţei, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, iar Ana Boca, secretar general al comunei Vatra Moldoviţei, este acuzată de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.
Petru Avram, la data faptelor director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, este acuzat de comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu (din care una în formă continuată).
Simona Iancu şi Stelian Meţler, la data faptelor angajaţi în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, sunt acuzați de comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței, ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul primăriei pe care o conduceau, pe inculpații Mețler Stelian (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena (administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului).
În rechizitoriu se arată că angajările la Primăria Vatra Moldoviței, făcute la 22 iunie 2020 în cazul lui Mețler Stelian, respectiv 16 decembrie 2020 în cazul lui Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena, ar fi fost doar unele formale și superficiale, lipsite de conținut și fără scop legal, ci doar cu scop de moment, respectiv acela de a crea celor doi inculpați vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la ABA „Prut-Bârlad”. Pe lângă caracterul formal și fictiv, aceste angajări s-ar fi realizat în baza unor proceduri derulate în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc).
La câteva zile de la angajare, respectiv la 30 iunie și 22 decembrie 2020, inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana ar fi aprobat detașarea inculpaților Mețler Stelian și Burlacu Simona-Elena la Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”.
Aceste detașări s-ar fi făcut cu aprobarea directorului Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, inculpatul Avram Petru, care i-ar fi încadrat pe cei doi inculpați pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv.
Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei).
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cinci inculpați.
Până în acest moment, conducerea ABA „Prut-Bârlad” nu s-a constituit parte civilă, iar primăria comunei Vatra Moldoviței a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză” - se arată în comunicatul DNA.
Scandal după scandal la Apele Române
În cazul de la Apele Române s-a implicat inclusiv premierul Florin Cîțu, care a cerut Corpului său de Control să investigheze situaţia, după ce în presă au apărut informaţii despre angajarea unei tinere fără a avea cunoştinţe minime în domeniu.
Acesta nu este primul scandal legat de angajările de personal la compania Apele Române.
În noiembrie 2020, un fost director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș a a arătat că, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL.
Cel care a făcut aceste dezvăluiri nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale.
Președintele Klaus Iohannis a intervenit la acea vreme, precizând că respinge ”categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege”.