Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Topul celor mai bune licee din București. Cât plătesc liceenii pentru meditații

Your browser doesn't support HTML5 video.

Întrebați ce și-ar dori de la școală, mii de elevi au răspuns că ar schimba programa în ceva util, ar vrea bănci noi și ateliere, dar și un stil de predare modern, ca să nu adoarmă în clasă.

Părerile lor și ale părinților au fost analizate în cadrul unui studiu al celor mai bune licee din Capitală. Activitățile extrașcolare și organizarea au situat Colegiile ''George Coșbuc'', ''Gheorghe Lazăr'' și ''Mihai Viteazul'' pe primele locuri în clasament.

Evenimentele extraşcolare - cum a fost şi această simulare a unei sesiuni ONU la care participa 400 de elevi şi profesori din Italia, Germania şi Indonezia - au fost cele mai importante criterii de notare pe platforma estereal.ro, unde elevii şi părinţii îşi pot spune părerea despre şcolile din România. Până acum s-au adunat peste 3.000 de opinii.

Tania Șendroiu, elevă: "Vedem alte culturi, alte mentalităţi, e un schimb intens şi eşti forţat să vezi în detaliu problemele care ne înconjoară şi prin asta ajungi să ai o gândire critică''.

În acest formular, de pildă, este răspunsul unui elev la întrebarea ce ai schimba în şcoala ta: „Facilităţi, igienă, anumiţi profesori, vreau să nu mai merg la ore gata-gata să adorm"

Citește și
glamping
Glamping, conceptul de camping adorat de turiștii care ne vizitează. Prețul unui cort

Paul Vălășuteanu, 18 ani: 'Nu cred că avem acum cel mai bun sistem de invațământ şi oamenii care ar trebui să schimbe asta sunt tinerii absoventi de pedagogie, metodişti buni care să ia de la zero sistemul de învăţământ".

Metodele de predare au fost aspru criticate.

Alexandra Dinu: 'Ne-am putea ajuta de proiectoarele pe care le avem în clasa mai mult, am putea face mai multe experimente la fizică şi chimie, ca să înţelegem partea practică".

Marina Manea, profesor de limba şi literatura română: 'Sa fii profesor azi înseamnă să fii un bun comerciant, pentru că informaţia pe care tu o ai e la un click distanţă de copii şi nu ea în sine e importantă pentru copii, ci felul în care o vinzi ''.

Topul celor mai bun licee din București

 

Viitorul îi preocupă pe elevi, dar şi pe părinţi. Ei au notat şcolile în funcţie de oportunităţile pe care le au după absolvire, iar cel mai mare punctaj l-a primit Colegiul Naţional Bilingv ''George Coșbuc'', urmat de liceele „Gheorghe Lazăr" şi „Mihai Viteazul".

Amplasarea şcolii în oraş şi programul cursurilor au situat Colegiul ''Gheorghe Lazar'' pe primul loc. Iar la calitatea profesorilor, Liceul ''Jean Monnet'' este fruntaş. Punctaj maxim a obţinut şi Liceul internaţional de informatică, pentru dotarea cu laboratoare şi materiale educaţionale.

Tania Șendroiu, elevă: "Școala depinde aşa de mult de elev încât e imposibil să nu se schimbe mai departe şi să nu se modeleze după mentalitatea lui. Elevii de acum sunt cei care vor decide cum se va organiza sistemul educaţional în viitor".

Şi cunoscutele meditaţii, care au devenit o regulă în sistemul de educaţie din România, au fost notate de elevi şi părinţi. În Bucureşti sunt aproximativ 67.000 de elevi de liceu, iar părinţii acestora plătesc anual 250 de milioane de lei pe meditaţii, undeva la 119,2 lei pe săptămână.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult