Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tătaru anunță că masca trebuie să devină o regulă în școli. Ce se întâmplă cu deschiderea facultăților

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu, iar această regulă ar trebui introdusă "poate de către cei care pregătesc acest moment".

"Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta, atunci venim cu obligativitatea acestei măşti care trebuie să existe. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem", a precizat Tătaru, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

El a adăugat că cele trei scenarii despre care s-a vorbit anterior vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii.

"Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local, fiecare localitate îşi are particularitatea ei, atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ în parte. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă în parte. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem, avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, odată la două săptămâni, cuplat cu online, astfel încât să poată parcurge materia", a explicat ministrul.

Ce se întâmplă cu deschiderea facultăților

 

Citește și
scoala
Școlile private, pregătite pentru ore online. Tot mai mulţi părinţi îşi mută copiii de la stat

În ceea ce priveşte învăţământul superior, Tătaru a menţionat că sunt în pregătire la minister norme pentru "desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti", norme care vor fi gata "cam într-o săptămână".

Cât priveşte regulile sanitare care vor trebui respectate la alegerile locale, el a spus că Ministerul Sănătăţii pregăteşte o Hotărâre de Guvern "în care să facem acel necesar pentru fiecare secţie de vot".

Începutul noului an școlar

 

Elevii ar putea avea lecţii de numai 30 de minute, iar la anumite materii mai puţine ore. Se pune inclusiv problema organizării a 3-4 schimburi.

Sunt doar câteva dintre măsurile posibile care se regăsesc într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care urmează să fie adoptată de guvern. În plus, documentul lasă deschisă negocierea dintre părinţi şi profesori pentru orele făcute online.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult