Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reguli de predare online în anul școlar 2020-2021. Ce trebuie să știe părinții și elevii

Modul de desfășurare a cursurilor online în anul școlar 2020-2021 a fost reglementat printr-un ordin de ministrul Educației, publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Astfel, regulile privind predarea online în anul școlar 2020-2021, afectat de pandemia de coronavirus, sunt stipulate în ordinul 5.545/2020 semnat de ministrul Educației. Regulile se adresează profesorilor, elevilor și părinților, dar și directorilor de școli și grădinițe și inspectoratelor școlare.

Potrivit acestui ordin, profesorii vor putea să noteze elevii fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii care nu participă nemotivat la orele online vor primi absențe, părinții pot participa la ore cu elevii minori.

“Prin participant la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului se înțelege: cadrul didactic, preșcolarul, elevul, părintele, tutorele legal instituit sau susținătorul legal al elevului minor sau un membru al familiei în grija/supravegherea căruia este încredințat elevul minor”, se menționează în arată ordinul ME.

Reguli de predare online. Care sunt obligațiile elevilor și profesorilor

Participanții la activitățile de învățare desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului au următoarele obligații:

a) răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru orice alte materiale prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice; b) de a utiliza aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale; c) de a nu înregistra, disemina, folosi informații, care conțin date cu caracter personal, în alt mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Reguli de predare online. Cum se dau notele

 

Ordinul privind predarea online în anul școlar 2020-2021 reglementează și modul în care profesorii acordă note elevilor.

“În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, se arată în document.

Ordinul Ministerului Educației prevede, de asemenea, ca temele date elevilor să fie creative și să nu obosească elevul sau să îi consume prea mult timp.

“În elaborarea sarcinilor de lucru trebuie să se urmărească respectarea particularităților de vârstă ale elevilor în ceea ce privește resursa de timp, nivelul de înțelegere al acestora și gradul de dificultate a itemilor. Sarcinile de lucru trebuie să fie creative, să nu conducă la pierderea interesului elevilor față de învățare, la oboseală fizică și emoțională, la reducerea timpului destinat unor activități recreative, familiale sau comunitare, inclusiv a timpului destinat somnului, alimentației etc”, se arată în metodologie.

Reguli de predare online. Ce atribuții au părinții

 

Potrivit odinului citat, părinții au următoarele atribuții:

• asigură participarea copiilor la activitățile didactice organizate de către unitatea de învățământ prin intermediul tehnologiei și al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos și protectiv pentru copil în timpul desfășurării activității, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preșcolar/elev, încurajarea, motivarea și responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare; • mențin comunicarea cu profesorul diriginte/învățătorul și celelalte cadre didactice; • sprijină preșcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea și transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite; • transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învățământ primar/învățătoarei/ profesorului pentru învățământul preșcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Reguli de predare online. Ce atribuții au elevii

 

Responsabilitățile elevilor pentru școala online sunt următoarele:

• ”participă la activitățile stabilite de cadrele didactice și de către conducerea unității de învățământ, conform programului comunicat, precum și informațiilor transmise de către profesorii diriginți/profesorii pentru învățământ primar/învățătoare/ profesorii pentru învățământul preșcolar/educatoare; • rezolvă și transmit sarcinile de lucru în termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității desfășurate prin intermediul tehnologiei și internetului; • au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învățare; • nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învățământului prin intermediul tehnologiei și al internetului; • nu înregistrează activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale art. 4 alin. (4) din prezenta metodologie; • au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate; • au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfășurării orelor de curs”.

Reguli de predare online. Care sunt interdicțiile

 

Potrivit regulamentul GDPR, înregistrările sunt interzise, iar următoarele date personale trebuie să fie protejate de către unitatea de învățământ:

• numele și prenumele preșcolarilor/elevilor, numele și prenumele cadrelor didactice care utilizează aplicația/platforma educațională informatică; • imaginea, vocea participanților, după caz; • mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau orice alte materiale care conțin date prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice; • rezultatele evaluării; • datele de conectare la aplicația/platforma educațională utilizată pentru participare la cursurile online: nume de utilizator și parolă de acces.

Cum se va învăța în România: 12.610 de școli în Scenariul 1, 4.892 în Scenariul 2, 238 în Scenariul 3

 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a centralizat datele din întreaga ţară referitoare la începerea anului şcolar 202-2021 şi a transmis, vineri, că 12.610 de unităţi de învăţământ vor învăţa în Scenariul 1, 4.892 în Scenariul 2, 238 în Scenariul 3 şi şapte unităţi vor combina scenariul galben cu cel verde.

Acestea sunt unităţi din Bucureşti, în care sunt lucrări nefinalizate sau au elevi a căror situaţie medicală a impus acest scenariu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult