Cum va arăta noul an universitar. Studenții vor continua să învețe de acasă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Așa va arăta din toamnă noul an universitar. Studenții vor continua să învețe de acasă, iar prezența lor va fi necesară doar în laboratoarele de specialitate, însă în număr limitat. Nici viața în cămin nu va mai fi la fel. Multe campusuri își vor reduce capacitatea de cazare, iar în camere vor sta cel mult doi tineri. Așa arată pentru moment scenariile la care lucrează cele mai multe universități. Deși sunt în plin proces de admitere, universitățile din toată țara deja pregătesc variante pentru reînceperea cursurilor în toamnă. La Universitatea din București va funcționa un sistem mixt, care va pune accentul pe învățarea online.
Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt Universitatea din București: „Este o generație care urmează un alt parcurs la început de ciclu universitar. Din păcate, acele imagini cu amfiteatre pline pentru acest an universitar care va începe din toamnă nu vor fi posibile. Nu va fi o realitate posibilă în situația în care ne întoarcem parțial în sălile curs.”
La fel vor sta lucrurile și pentru viitori ingineri. Cei 30.000 de studenți vor folosi platformele puse la dispoziție de Universitatea Politehnica din București, iar profesorii vor fi formați pentru noul sistem de predare.
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București: „Mulți dintre profesorii noștri folosesc platformele universității, dar cu toate acestea, în această perioadă urmează să avem cursuri specializate de instruire pentru cadrele didactice.”
Sunt și universități care au anunțat că vor avea cursuri inclusiv sâmbătă și duminică, asta pentru că numărul de tineri prezenți în sălile de curs va fi mai mic decât în mod obișnuit. Se va întâmpla la Universitatea din Suceava, la programele de inginerie sau la cele de sănătate.
Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava: „Vorbim de laboratoare care nu vor putea fi susținute după un program normal. În mod normal vin în jur de 12, maximum 15 și va trebui să lucrăm cu jumătate , adică șase, șapte studenți.”
O altă problemă este legată de cazarea în campusuri. În camere nu vor mai sta ca în alți ani câte patru sau cinci studenți.
Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor: „Nu toate universitățile au această capacitate de cazare. Din perspectiva cazării sunt universități care aveau deficit, iar acum deficitul va fi și mai mare.”
Petrișor Laurențiu Tucă, președinte ANOSR: „În momentul de față avem un pic peste 107.000 de locuri de cazare. Avem fenomentul supra-cazării, unde sunt patru, cinci sau șase studenți într-o cameră. Cred că din toamnă nu mai pot locui atât de mulți într-o cameră, fără a dezvolta focare de infecție în căminele universităților.”
În prezent, în România sunt în jur de 470.000 de studenți, iar potrivit datelor Eurostat aproximativ 10% nu au acces la tehnologie.