Un liceu din Bistrița-Năsăud a pus la dispoziția cetățenilor câteva parcele pentru a planta legume și flori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Proiectul se numește "Comunitaria, grădina comunitară", iar cei care s-au implicat spun că au numai bucurii. La vremea recoltei, dar și când petrec timp în aer liber și socializează cu alți grădinari de ocazie.
În 2017, Liceul Tehnologic Agricol Bistrița a pus la dispoziția cetățenilor câteva parcele, iar zece familii s-au arătat dornice să ia în primire o parte dintre ele. Oamenii au acum ocazia să își cultive propriile legume, să planteze flori și să respire aer curat la marginea orașului.
Crina Peter: „Am pus puțin din fiecare legumă necesară casei, ceapă, fasole, castraveți. Avem satisfacția în toamnă să simțim gustul autentic românesc”.
Liceul Tehnologic este singura unitate de învățământ din județ care a dat în folosință cetățenilor o parte din terenul de care dispune.
Elena Mora, coordonator proiect Liceul Tehnologic Agricol Bistrița: „Grădina aceasta comunitară nu este numai pentru a cultiva pământul în sine, este și despre a socializa, despre a învăța, despre conservarea biodiversității, este mai mult decât cultivarea pământului”.
Pe viitor, școala se gândește să mărească suprafața de teren dacă primeste solicitări de la cei dornici să aiba propria gradină cu legume.