Trenul simbol al Europei, "Connecting Europe Express", a ajuns în Gara de Nord
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În Gara de Nord a ajuns cu numai un minut întârziere, spre bucuria ministrului Transporturilor, care a recunoscut în fața oaspeților că trenurile noastre întârzie de obicei mai mult.
Trenul „Connecting Europe Express” va parcurge prin România 900 de kilometri, iar pasagerii vor avea suficient timp să ne admire țara, pentru că viteza medie va fi mică.
Dimineaţa, Gara de Nord era mai curată ca niciodată şi plină de forţe de ordine. De înţeles, având în vedere că a ajuns la noi un tren important pentru Uniunea Europeană, plecat tocmai din Lisabona. Garnitura simbolizează unitatea feroviară a Europei în Anul dedicat Circulaţiei Feroviare.
Din păcate, trenul a ajuns foarte greu. De 16 ani România nu a putut reconstrui podul peste Argeş de la Grădiştea, aşa că în loc de mai puţin de o oră cât făcea pe vremuri, „Connecting Europe” a făcut 2 ore de la Giurgiu la Bucureşti.
Ministrul interimar al Transporturilor recunoaşte că nu prea a a circulat în ultimul timp cu trenul.
Comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean, este dezamăgită că România a reuşit să atragă puţine fonduri europene pentru a înveşti în Căile ferate. Doar 5 miliarde de euro cu care a reuşit să modernizeze 500 de kilometri din 2017 şi până astăzi.
Adina Vălean, comisarul European pentru Transporturi: ”Au fost mult soluții ratate. România a avut întârzieri din cauza instabilității guvernanței proiectelor.”
Instabilitatea s-a văzut chiar cu o zi înainte de intrarea trenului european în România. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a anunţat că şi-a dat demisia din cauză că societatea de stat are probleme şi este în pragul prăpastiei. Acum CFR Călători nu a avut un director general la ceremonia de prezentare a garniturii.
Trenul este format din mai multe vagoane din diferite state membre ale UE. Vagonul în care ne aflăm este spectaculos, are o vedere panoramică uriaşă, cu nişte geamuri foarte mari. Face parte din flota companiei feroviare din Elveţia.
Cei care s-au înregistrat la eveniment şi au putut prezenta un test sau adeverinţa de vaccin, au avut voie să viziteze trenul. Au văzut cum ar trebui să arate o cuşetă, un vagon de dormit sau toaleta în care găsim duș şi curăţenie lună.
Până una alta, trenul Connecting Europe are de parcurs de 900 de kilometri prin România, inclusiv prin zone neelectrificate, cu foarte multe restricţii. Astfel că viteza medie de circulaţie va fi puţin peste 60 de km pe oră, cea mai mică din Uniunea Europeană. Trenul îşi va încheia călătoria la Paris.