Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trecerea la ora de vară 2023: Cum ne afectează sănătatea și trucuri pentru o adaptare mai ușoară

România trece la ora de vară în noaptea de 25 spre 26 martie și cei mai mulți oamenii se bucură că vor avea parte de mai multă lumină naturală. Cu toate acestea, schimbarea orei poate afecta starea de sănătate a unor persoane.

Schimbarea orei se face de două ori pe an, în lunile martie și octombrie. În luna martie, se trece la ora de vară și ceasul se dă înainte cu o oră, iar în luna octombrie revine la ora standard.

România trece la ora de vară pe 26 martie 2023

Trecerea la ora de vară 2023 se face în ultimul weekend din luna martie și la o săptămână după echinocțiul de primăvară. În 2023, trecerea la ora de vară se face în noaptea de 25 spre 26 martie. Atunci, ora 03.00 va deveni ora 04.00. Iar ziua de duminică va avea 23 de ore și va fi cea mai scurtă zi din an.

Cum este afectată sănătatea

În noaptea în care are loc trecerea la ora de vară pierdem o oră din somn. Din această cauză, unele persoane se pot confrunta cu anumite probleme de sănătate emoțională și fizică.

Iar pentru a se obișnui cu schimbarea orei au nevoie de o perioadă de acomodare.

Citește și
ora de vara, ceas
Schimbarea orei în 2023. Când trecem la ora de vară anul acesta

Ritmul circadian, cel care influențează ciclurile de somn, se dereglează odată cu cele 60 de minute pierdute. Și recuperarea nu se face imediat, chiar dacă ne culcăm și ne trezim la aceeași oră și după ce se dau ceasurile înainte.

Dereglarea ritmului circadian influențează și starea emoțională. Putem deveni mai instabili pe fondul oboselii, mai nervoși și mai nemulțumiți, potrivit doctordebine.ro.

De asemenea, studiile medicale mai arată faptul că schimbarea orei crește numărul atacurilor de cord și ale accidentelor vasculare, a spus Adam Spira, expert în somn, doctor în filosofie și profesor la John Hopkins - Bloomberg School of Public Health pentru publichealth.jhu.edu.

Totodată, oboseala acumulată în primele zile după schimbarea orei poate duce la probleme de concentrare. Iar acest lucru poate determina creșterea numărului de accidente rutiere.

În urma unui studiu efectuat în 2020 a reieșit că schimbarea orei de vară crește riscul de accidente de trafic mortale cu 6%, a continuat profesorul.

Cât durează efectele schimbării orei

Studiile medicale au demonstrat că unele persoane au nevoie de până la două săptămâni pentru a se adapta la schimbarea de oră.

Cum să diminuezi efectele neplăcute ale schimbării de oră

Pentru a diminua efectele neplăcute ale schimbării de oră, medicii specialiștii ne recomandă următoarele:

Evitați consumului de alcool și a meselor copioase înainte de culcare

Pentru a ușura trecerea la schimbarea orei de vară ar trebuie să ne abținem de la a consuma alcool sau preparate grase înainte de somn.

Chiar dacă după ce bem alcool ne simțim somnoroși, nu vom avea parte de un somn plăcut. Ne vom trezi de mai multe ori pe noapte și nu vom avea un somn odihnitor.

De asemenea, cinele grele și gustările înainte de culcare pot afecta calitatea somnului.

Evitați consumului de cafea

Nu consumați cafea înainte de culcare. Potrivit specialiștilor cafea trebuie băută cu șase ore înainte de culcare.

Stabiliți un program de somn

Încercați să vă culcați și să vă treziți în fiecare zi la aceeași oră, inclusiv în weekend.

Asigurați-vă că dormiți cel puțin șapte ore în fiecare noapte înainte și după trecerea la ora de vară.

În sâmbăta dinaintea schimbării orei, setați ceasul cu 15-20 de minute înainte de ora la care vă trezeați de obicei. Acest lucru vă va ajuta să vă adaptați la schimbarea orei.

Petreceți mai mult timp în aer liber

Încercați să petreceți cât mai mult timp în aer liber. Expunerea la lumina soarelui poate scădea senzația de oboseală care se acumulează în timpul zilei. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult