Tot mai mulți turiști se plâng din cauza motocicliștilor care circulă ilegal pe poteci. Cât de mare e amenda
Your browser doesn't support HTML5 video.
Legea interzice accesul acestor vehicule pe fondurile forestiere, însă sunt puțini cei care o și respectă.
Turiștii se plâng că, uneori, zgomotul motoarelor răsună chiar și în inima Rezervației Naturale Tâmpa, de lângă Brașov. Bărbat: „M-am mai întâlnit cu situații de genul ăsta și de fiecare dată când am avut posibilitatea am făcut sesizări, dar cât poți să faci?.”
Alexandra Constantin, inginer fondul forestier: „Nu au voie să facă acest lucru și am sesizat și autoritățile competente, Poliția, Jandarmeria, să ne ajute un pic să îi identificăm și am făcut și toate demersurile. Asta este o contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000, la 5.000 de lei.”
Potrivit unei modificări aduse anul acesta Legii Codului Silvic, "accesul public în fondul forestier național cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepția activităţilor care se pot practica pe drumurile forestiere sau pe trasee special marcate și omologate". Adică nu și pe potecile turistice. Cei care ajung acolo, să se relaxeze, se plâng că sunt nevoiți să se ferească din calea motocicliștilor. Cazuri similare au fost sesizate și în Munții Bucegi și Munții Bârsei.
Bărbat: „Problemele sunt variate, în primul rând este poluare fonică, poluarea aerului și efecte pe termen lung, degradarea solului, pentru că odată ce au pătruns cu vehicule motorizate pe un teren, acesta va fi expus eroziunii continue.”
Femeie: „Pentru mine este un disconfort pentru că na, mergând la drum, când trece unul pe lângă tine și îți lasă ăia un gaz așa, o noxă, nu e chiar plăcut.”
Bărbat: „Dacă ies din casă, ies să mă relaxez, nu? Ies să primesc un pic de aer curat. Nu mi se pare normal și firesc ca eu să trebuiască să inspir aerul ăla de ulei ars, de benzină și nici să ascult zgomotul ăla la niște decibeli pe care, nu știu, urechea mea nu îi suportă.”
Jandarmii montani, Poliția, dar și administratorii fondurilor forestiere sunt cei care ar trebui să aplice sanțiuni, doar că, de cele mai multe ori, cei care vin în aceste zone pe motociclete sau ATV-uri sunt prea rapizi și le scapă printre degete.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: amenzi , atv , motociclete , trasee turistice
Dată publicare: 14-10-2020 07:55