Românii iubesc mâncarea asiatică și comandă tot mai des ramen sau sushi. 1.000 de localuri asiatice s-au deschis în 5 ani
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar pe platformele online, preparate că furnici în copac, pachetele de primăvară, supa ramen, sau sushi sunt printre cele mai comandate.
O treime dintre țările Asiei s-au reunit în jurul unui wok încins la un targ culinar. Într-un singur an, țara noastră cumpără peste 10.000 de tone de ingrediente și preparate pentru mâncarea orientală.
De fapt, principalele două motive pentru care asiaticii vin în România lungi perioade de timp este să lucreze în construcții, ori să gătească.
Iar nouă ne place tot mai mult ce prepară ei din câteva mișcări. Mâncarea indiană de pildă este prin excelență vegetariană, însă românii sunt mari amatori de plăcinte bogate.
Florin Maxim, fondator Institutul de Ospitalitate: „Ei au venit cu ce au învățat acasă. Cu toții știm să facem un borș de legume și o mâncărică de cartofi, dar dacă ne-am duce noi la ei probabil că am adapta ingredientele.”
Și filipinezii au lăsat-o mai ușor cu mirodeniile tari și au trecut iuțeala în sosuri, lăsându-i pe clienți să decidă cât de picant vor.
Recent, cei care aveau restaurate au prins încredere și și-au făcut standuri stradale.
În România sunt 34.000 de restaurante și cam 7% dintre ele sunt cu specific asiatic, adică peste 2.000. Dar, spre deosebire de cele românești și mediteraneene, nu reușesc să reziste pe piață dacă nu îi fidelizează pe etnicii țării de origine. Cei care au dat bucătăriei orientale un scop comercial au fost turcii și tătarii din Dobrogea, care au pus pe tarabe zeci de feluri de baclavale, sarailii, cataif și prăjitură Afrodita.
În același timp, și magazinele cu produse asiatice s-au înmulțit. Cumpăram și noi cu plăcere taiețeii lor de orez, supele parfumate și sosurile se pliază perfect și în bucătăria noastră.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , bani , mancare , restaurante , asiatici
Dată publicare: 21-07-2023 19:34