Reacția unei turiste când a aflat că are de plătit 1.000 de dolari după ce a mâncat la restaurant. FOTO
Galerie foto
Junko Shinba era în vizită în Singapore și luase cina la un restaurant când a aflat că porția ei de crab chili costă 680 de dolari, potrivit AsiaOne, citat de Insider. Femeia, în vârstă de 50 de ani, a explicat pentru AsiaOne că unul dintre chelneri i-a recomandat mâncarea care este renumită în Singapore și în țara vecină Malaezia. Însă, ce nu știa turista este că mâncarea era preparată cu un crab regal de Alaska, care se vinde cu 20 de dolari per 100 de grame la acel restaurant. Ospătarul i-a spus că mâncarea costă 20 de dolari, dar fără să explice că prețul se raportează la suta de grame și nu la întreg produsul. Crabul chili se gătește de obicei cu crabi de noroi.
Un reprezentant al firmei care deține restaurantul a declarat pentru Insider că turiștilor li s-a prezentat întreg crabul înainte de a fi preparat „pentru a se evita orice eroare de comunicare”. „Pentru a preveni orice eroare de comunicare, personalul chiar a adus la masă întregul crabul regal de Alaska înainte de a fi gătit”, a precizat acesta.
Shinba, însă, susține că nu i s-a spus că „întreg crabul va fi gătit doar pentru noi” și a presupus că grupului ei îi va reveni doar o parte din crab. Turista a fotografiat nota de plată, care arată că acel crab a costat aproximativ 680 de dolari, ceea ce înseamnă că avea o greutate de 3,5 kilograme. „Erau trei platouri pline cu crab și multe alte feluri de mâncare – nu am putut să terminăm totul”, a spus Shinba.
Nota de plată finală pentru grupul lui Shinba s-a ridicat la 1.000 de dolari. După ce a văzut cât are de achitat, femeia a cerut angajaților restaurantului să sune la poliție, iar oamenii legii au ajuns ulterior la fața locului.
După mai multe discuții, grupul lui Shinba a primit o reducere de 78 de dolari, iar unul dintre prietenii ei a trebuit să plătească întreaga sumă cu cardul de credit. Reprezentantul firmei a spus că managerul restaurantului a ajutat-o pe Shinba să facă plângerea la poliție și i-a oferit reducerea „din bunăvoință”.
Turista nu s-a lăsat bătută și a făcut o sesizare la Consiliul de Turism din Singapore, iar cazul ei a fost transmis Asociației Consumatorilor din Singapore.