Povești impresionante ale câinilor din anul 2023. Cum și-au riscat animalele viața și cum au reușit să supraviețuiască
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar anul care se încheie săptămâna viitoare a fost plin de întâmplări ale căror personaje principale au fost câini.
Unii au supraviețuit miraculos, alții au fost chiar ei salvatori. Iată câteva dintre poveștile care au făcut înconjurul lumii în acest an.
Stash, un retriever negru, și Nel, un ciobănesc german, sunt ajutoarele de bază ale unui grup de salvamontiști din Alpii Francezi. Amândoi se antrenează încă de când erau doar niște pui să-i salveze pe cei surprinși de avalanșe.
Jérome Cotter Du Moulin, patrulă de ski și îngrijitor câine: „Este vorba mai ales despre legătura pe care o avem cu câinele. E foarte important să petreci mult timp cu el când e mic, să stai mai mereu cu el. Iar apoi, mai târziu, totul se învață prin joacă”.
Dar misiunile salvatorilor nu sunt o joacă. De cele mai multe ori, simpaticii câini își riscă viața pentru a veni în sprijinul oamenilor. Rambo a fost câine de serviciu al armatei ucrainene. În timpul ce era alături de camarazii lui, pe frontul din Harkov, au început să cadă rachetele rusești. Câinele a fost grav rănit.
Gyula Desko, poliție Budapesta: „Aici a fost lovit de schije, iar aici se vede semnul operației. Se poate observa cât de mult lipsește de aici, practic toată urechea și o parte din dinți. Unul sau doi de sus și, de asemenea, câțiva de jos”.
Cu ajutorul unor asociații pentru protecția animalelor și al unor veterinari foarte buni, câinele și-a revenit. După o perioadă de reabilitate de 8 luni, îngrijitorii lui Rambo au decis că trebuie dus departe de teroarea frontului. Așa că a ajuns tocmai în Ungaria, unde acum patrupedul se antrenează în cadrul departamentului de poliție din Budapesta.
Maria Stein, colonel poliție Budapesta: „Din păcate, se întâmplă ca cei mici să râdă de unii câini, ba că poartă ochelari, ba că poartă proteze dentare, pentru că au urechile mai ciudate și multe alte lucruri care îi fac diferiți. Dar, cu ajutorul lui Rambo, vrem să îi sensibilizăm puțin pe acești copii și să le arătăm că este rănit, e diferit, dar poate face aceleași lucruri ca orice alt câine”.
Uneori și câinii vagabonzi pot fi de mare ajutor pentru oameni. Spre exemplu, pe străzile din Cernobîl trăiesc în voie zeci de câini fără stăpân. Așa că, un grup de cercetători din Statele Unite s-a hotărât să le ofere un adăpost acestor animale, iar în schimb să dezlege misterul supraviețuirii lor.
După accidentul nuclear din 1986, Cernobîlul și orașul Pripyat, din apropiere, au rămas pustii. Cu toate acestea câțiva câini au reușit să supraviețuiască și să se înmulțească acolo. Acum oamenii de știință vor să afle ce schimbări s-au produs în ADN-ul lor.
laine Ostrander, cercetător: „Am avut această oportunitate minunată de a analiza structura populației canine și de a pune cu adevărat bazele pentru a găsi un răspuns la întrebarea care ne intrigă atât de mult: cum să supraviețuiești într-un mediu ostil ca acesta timp de 15 generații? Cum a fost posibil așa ceva? Cum se modifică sau se adaptează ADN-ul încât să rezistăm?”.
De altfel, cele mai recente studii, arată că aceste făpturi extrem de devotate sunt chiar mai inteligente decât ne puteam imagina.
Un grup de cercetători din Viena a demonstrat cum câinii au capacitatea de a anticipa intențiile oamenilor. Iar asta îi face să fie extrem de perspicace chiar și în situații limită.