O familie a reușit să încaseze peste 14.000 de bilete câștigătoare la loterie. Cum funcționează frauda „10%”
Un tată și fiul acestuia, de 63 și 29 de ani, din Boston, au fost condamnați în mai, după ce au fost găsiți vinovați de conspirație pentru fraudarea IRS și spălare de bani. Cazul a devenit cea mai mare fraudă la loterie din istoria statului Massachusetts, potrivit unui nou articol din Boston Globe, care detaliază exact cum au fost prinși cei doi după nouă ani. Prejudiciul este de peste de 6 milioane de dolari, a declarat Departamentul Justiției într-un comunicat de presă.
În perioada 2011 - 2020, cei doi au fost implicați într-o fraudă cunoscută drept „zece la sută”.
Cum funcționează frauda „zece la sută”Deținătorilor de bilete câștigătoare nu le place în mod deosebit să plătească impozitul datorat pentru câștigurile mai mari. Și, de multe ori, nici nu le place să facă publice aceste câștiguri. Așa că un cineva se oferă să cumpere biletul pentru aproximativ 90% din valoarea lui în numerar, într-o tranzacție la negru.
Cumpărătorul merge apoi și încasează premiul, raportează câștigurile în declarațiile de impozit pe venit, dar adesea le compensează inventând pierderi la jocurile de noroc pentru evita plata taxelor.
Apelând la această schemă, ei „evită astfel impozitele federale pe venit și primesc rambursări de impozite”, conform Departamentului de Justiției.
Acest lucru înseamnă că obțin doar o parte din premiu, dar banii se adună - în special dacă e vorba despre peste 14.000 de bilete.
Cei doi - tată și fiu - au încasat peste 2 milioane de dolari în acest fel, folosind bilete cu o valoare combinată de 20 de milioane de dolari, câștigând în jur de 1,2 milioane de dolari în rambursări de taxe.
Comisia de loterie de stat din Massachusetts a început în cele din urmă să observe cât de norocoși au fost cei doi. Familia pretindea câștiguri de sute de ori pe an, într-o serie norocoasă care era aproape imposibilă din punct de vedere statistic, spun specialiștii. Pentru a câștiga atâtea premii, ar fi trebuit să cumpere 22.859 de bilete pe zi.