O companie din Israel a creat un produs din plante care imită bucățile de carne
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pentru ca aspectul să fie identic, inventatorii folosesc o imprimantă 3D. Cât despre gust și textură, bucătarii experimentați care au făcut degustarea spun că sunt indentice cu cele ale cărnii veritabile.
„Bucata de carne” care sfârâie pe gratar conține doar produse vegetale, însă la prima vedere ai crede este un "mușchi de vită". Cum aspectul este extrem de important și trebuie să se cât mai aproape de cel al cărnii, fiecare bucată este realizată cu ajutorul unei imprimante 3D.
Compania din Israel care produce acest sortiment a organizat la Londra un prânz special, unde a invitat bucătari cu stele Michelin să deguste noile bucate.
Daniel Galmiche, bucătar: „Până acum am încercat doar chiftelele lor de "miel". Mi se pare foarte interesant felul în care pot recrea textura, aroma. Chiar dacă aroma nu este chiar la fel de puternică ca cea de miel”.
Totuși, bucătarii atrag atenția că procesul de gătire al produsului este puțin diferit.
Jordan Sclare, bucătar: „Există o mulțime de asemănări când o feliezi, dar când o gătești pe grătar, poți să-ți dai seama că este puțin diferit pentru că se gătește foarte repede și se poate arde destul de repede”.
Ingredientul de bază în realizarea "noii cărni" este năutul, iar aromele sunt date de condimente. Însă rețeta este păstrată secret.
Alexey Tomsov, cercetător: „Acesta este sângele și parfumul care va da în final gustul și savoare produsului”.
Echipa din spatele acestui produs a realizat un soft ce folosește inteligența artificială cu ajutorul căreia reproduce totul în cele mai mici detalii.
Alexey Tomsov, inginer în industria alimentară: „Folosim coloranți naturali care sunt extrași din fructe și legume care îi conferă culoarea tipică pe care ne așteptăm să o vedem la un produs animal. Și folosim și diverse arome și elemente suplimentare care să îi confere acel gust unic pe care îl au produsele de origine animală”.
Un kilogram din carnea vegetală costă puțin peste 30 de dolari, adică, aproximativ 130 de lei. În prezent, sortimentul de carne se regăsește în produsele din meniul a peste 30 de restuarante din Israel, Marea Britanie și Olanda. Reprezentanții companiei speră că în acest an produsul lor să ajungă și pe rafturile magazinelor.