Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul tulburător primit de o chelneriță din SUA pe nota de plată. „Mi-am pierdut credința în umanitate”, a spus ea

O chelneriță a rămas descumpănită după ce un client i-a lăsat un mesaj usturător pe nota de plată. „Mi-am pierdut credința în umanitate” a scris femeia pe rețeaua socială unde a publicat fotografia bonului.

 

Chelnerița din SUA a fost șocată să constate că pe chitanța cu care se achitase cu cardul consumația era trecut un mesaj: „Învață să zâmbești”. Chelnerița din SUA susține că și-a tratat mereu clienții cu respect, iar în privința zâmbetului, acesta nu putea să se vadă dacă purta permanent mască de protecție. Ea a publicat imaginea și a povestit ce i s-a întâmplat pe Reddit, bucurându-se apoi de un val de simpatie, relatează cotidianul The Sun.

Din imagine, se poate însă observa că la consumația de aproximativ 75 de dolari clientul i-a lăsat un bacșiș de aproape 6,5 dolari, chiar dacă a simțit nevoia să o „mustreze”.

Citește și
Bacșișul uriaș care i-a schimbat viața unei chelnerițe
Bacșișul uriaș care i-a schimbat viața unei chelnerițe: "Am început să plâng"

O altă femeie a scris că lucrează și ea ca și chelneriță de un an și jumătate, iar reacția omului i s-a părut „dezgustătoare”.

„Îți pui sănătatea și chiar viața în pericol la locul de muncă, lucru pe care majoritatea oamenilor nu-l fac aproape niciodată” a scris ea.

Chelnerița care a primit mesajul care a dezamăgit-o a mai relatat că s-a infectat cu COVID la locul de muncă în urmă cu câteva luni și a avut simptome destul de serioase. „Încă mai am de-a face cu genul ăsta de oameni destul de des. Îmi afectează motivația și credința în umanitate, uneori” a mai scris ea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult