Imagine extrem de rară. Cea mai mică bufniță din Europa, fotografiată în Bucovina
Printre minunățiile care se găsesc în codrii Bucovinei se numără și cea mai mică bufniță din Europa, ciuvica. Este atât de mică, încât o poți ține în palmă.
Ciuvica, pe lângă mărime, mai are o calitate aparte - este specia cu cea mai mare perioadă de activitate diurnă, scrie Monitorul de Suceava.
Prezența acestei specii rare, în alte locuri chiar dispărută, a fost remarcată de fotograful sucevean Constantin Rotar în timp ce căuta cerbi, pentru colecția sa de poze.
”Astăzi, căutând din nou cerbul cu nouă raze, am auzit-o. Am vrut ca s-o pozez, dar nu am găsit-o. Mâine mă întorc la locul cu pricina. Deja am trei locuri în care știu câte una. Până atunci mă consolez cu cea de anul trecut, culmea, la aceeași dată. Ciuvica, cea mai mică dintre bufnițe - Glaucidium passerinum. 19 februarie 2020, în sălbăticia Bucovinei”, a scris fotograful pe pagina de Facebook, în dreptul unei imagini spectaculoase cu cea mai mică bufniță din Europa.
Ciuvica (Glaucidium passerinum), numită și bufnița pitică sau “the Eurasian Pygmy Owl”, cum este cunoscută la nivel internațional, este cea mai mică specie de bufnițe din Europa.
Ea este caracteristică zonelor împădurite de conifere şi păduri mixte mature, cu spaţii deschise din regiunile montane. Este o pasăre activă dimineaţa şi la asfinţit, dintre bufniţe, fiind specia cu cea mai mare perioadă diurnă de activitate.
Asta deoarece fiind atât de mică, nu poate să zboare fără să facă zgomot, spre deosebire de “suratele” mai mari, silențioase, care vânează noaptea.
Ar mai fi 2.000- 3.000 de perechi în România
Ciuvica are penajul de culoare de la roșiatic la maroniu cu pete de culoare albă pe spate. Coada este de obicei mai închisă la culoare.
Pentru a putea să care prada, care de obicei este mare, are picioare mari, galben-maronii, cu gheare negre. Capul este mic și scurt, cu sprâncene gri și ochi galbeni.
În vreme ce alte bufnițe au mici smocuri de pene în dreptul urechilor, ciuvica nu are. Pieptul este predominant alb cu pete maronii, iar ciocul este de un galben pal.
Populaţia din România este estimată a fi între 2.000 şi 3.000 de perechi cuibăritoare, conform “Atlasului speciilor de păsări de interes comunitar din România – 2015”.
Dieta ei este compusă în special din mamifere mici, dar vânează şi păsări, şopârle, lilieci sau chiar insecte. În iernile mai blânde, când nu pleacă spre sud, Ciuvica obişnuieşte să îşi ascundă, în scorburi de copac, hrana capturată în exces, de unde și renumele de “bufniță cu cămară proprie”.
Este o specie monogamă şi teritorială. Atunci când se formează o nouă pereche, partenerii cântă în duet. La perechile deja stabilite, în perioada de împerechere, cântă numai masculul.
El conduce femela prin teritoriul de hrănire, propunându-i mai multe locuri pentru cuibărit. De obicei, cuibul se află într-o scorbură abandonată de ciocănitori, în conifere, fagi sau mesteceni.
Vânează 10.000 de șoareci într-un an
În perioada de incubaţie femela este hrănită de mascul. După eclozare, femela rămâne cu puii încă circa două săptămâni, hrănindu-i din prada adusă de partener. Puii încep să zboare după circa o lună de viaţă, dar sunt hrăniţi în continuare de mamă încă 1-2 săptămâni după ce părăsesc cuibul.
Modificarea, fragmentarea şi pierderea habitatului reprezintă principala ameninţare la adresa acestei păsări.
Ciuvica poate fi ajutată să supravieţuiască în pădurile româneşti prin limitarea activităţilor de exploatare, minieră şi forestieră, menţinerea şi creştera suprafeţelor cu păduri native, urmărindu-se o cât mai mare diversitate a speciilor de arbori, reducerea folosirii de insecticide şi erbicide şi chiar instalarea de cuiburi artificiale.
Bufnița vânează într-un an aproximativ 10.000 de șoareci care, înmulțindu-se, ar consuma cantități uriașe de hrană și ar duce la răspândirea multor boli.