Fost elev al unui liceu din Cluj-Napoca, condamnat pentru trafic de scutiri. Câte adeverințe medicale a vândut
Numărul mare al acestora a atras atenția conducerii.
Polițiștii au descoperit peste o sută de adeverințe falsificate și vândute elevilor, cu parafe și nume inexistente de medici.
Tânărul, care acum are 18 ani, a fost condamnat la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată. Pedeapsa a rămas definitivă, la Curtea de Apel Cluj, relatează publicația Știri de Cluj.
Potrivit magistraților, în anii 2016-2017, inculpatul a falsificat 113 de adeverinţe medicale, „sens în care a plăsmuit tipizatele înscrisurilor, prin imprimarea în corpul lor, cu ajutorul tehnicii de calcul, de impresiuni de ştampile şi de parafe asociate fictiv unor medici de familie având nume reale ori imaginare, conduită urmată de încredinţarea celor 113 înscrisuri, cu titlu oneros, către mai mulţi elevi din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, știind că scrierea şi semnătura urmează a fi contrafăcute iar în cuprinsul tipizatelor se vor atesta situaţii medicale reale sau fictive pentru justificarea unor perioade de absenteism, acţiuni succedate de folosirea înscrisurilor astfel contrafăcute pentru justificarea absenţelor şcolare ale elevilor nominalizaţi în adeverinţele medicale” se precizează în actele de urmărire penală.
O fată a mărturisitDirecţia de Sănătate Publică Cluj a stabilit că cel puţin 22 de medici figurează în cuprinsul înscrisurilor analizate cu coduri de parafă diferite faţă de cel real, iar unele persoane care apar în cuprinsul adeverinţelor medicale ca medici nu există în lista comunicată de către DSP Cluj.
Directorul Colegiului, Mircea Bertea, a fost audiat în proces și a arătat că au fost efectuate verificări în privinţa scutirilor medicale iar o elevă a recunoscut faptul că motivările pe care le prezenta dirigintei erau cumpărate de la un tânăr. La rândul ei, ar fi vândut mai departe scutiri, a precizat ea.
O profesoară, diriginte de clasă, a devenit suspicioasă având în vedere numărul crescut de absențe ale unei eleve și a luat legătura cu medicul de familie al acesteia, iar medicul a negat că ar fi eliberat adeverinţele.
Sursa: stiridecluj.ro
Etichete: cluj-napoca , scutire , adeverinte medicale
Dată publicare: 14-10-2022 15:05