Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Festin culinar medieval, organizat la Cetatea Râșnov. Bucătarii pregătesc mâncare precum în Evul Mediu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Turiștii care-și fac drum în aceste zile pe la Cetatea Râșnov se bucură de un festin culinar medieval.

Bucătari pasionați de trecutul gastronomic al Transilvaniei pregătesc mâncare în vase din lut, lemn sau aramă, la fel ca-n Evul Mediu. Rețetele sunt și ele... tot de pe-atunci.

În micul sat amenajat în curtea cetății, bărbații învață să se dueleze. Femeile - cum se coace păinea cu maia. Iar copiii se pot distra în timp ce fac tablouri din flori presate.

Drumul către Cetatea Medievală de la Râșnov e ușor de găsit, după aromele ce trec dincolo de zidurile de piatra. Rareș Ungurașu, bucătar: „Facem o fiertură de ciolan cu mentă, pătrunjel, urmează să-l înnobilăm un pic cu maghiran și-o să-o servim cumva doar fiarta, crud, în sucul proporiu.” De poftă, dar și de... curiozitate, turiștii au poposit îndelung în bucătăria medievală amenajată direct pe pajiste. Pe langă mâncare, bucătarii au servit și porții generoase de istorie. Musafirii fost uimiți să afle cum se descurcau bucătăresele în acele vremuri, fără cartofi și porumb. Dana Graură, organizatorul evenimentului: „Suntem într-o cetate țărănească, suntem la secolul 13 când cerealele, ciupercile erau folosite cu preponderență. Mai tarziu, în secolele 14 - 15 si 16, cu certitudine, într-adevăr carnea era consumată cu preponderență.” Combinațiile neobișnuite i-au pus pe turiști la grea încercare. Unii n-au reușit să ghicească toate ingredientele. Turist: „Este o mâncare extraordinară, e un gust pe care nu l-am mai simțit pănă acuma. Cărnații ăia fierți într-o zeamă cu ceapă, e un gust dulceag, asa... foarte bun.”

”Eu sunt cavalerul mâncării!”

Cristian Costescu, bucătar: „Facem o rețetă alsaciană, din secolul 12-13, sunt carnati cu ierburi, ceapă, căliți în bere. Mai adaug și eu un pic de frișcă, practic facem un terci cu cârnați, pe românește. Și berea, știi, a inventat-o o femeie!” Turist: „Eu sunt cavalerul mâncării, uitați aici ce delicatese. Mă duelez cu șuncă, cu ceapă, ficăței, ouă, brănză de burduf, m-a doborât, cred că o să și dorm vreo jumătate de oră pe aici prin iarbă după ce mănânc.” În vreme ce părinții erau ocupați cu gătitul și mirodeniile, copiii s-au distrat în atelierele de litografie și de presat flori. Enia Petra Ionescu: „Așa iese după ce bateți cu ciocanu. E un semn de carte, poți să-l pui și în manuale și în cărți.” Bogdan Ionescu, organizatorul evenimentului: „Fac ateliere mestesugărești, participă la degustări și ateliere de gastronomie, învață despre mirodenii, învață despre pâine cu maia si alte variante de a face brutarie, jocuri medievale pentru copii.” Festivalul ”Cronicile Culinare ale Transilvaniei” aduce lalolată pasionați de istorie, artă și gastronomie medievală. Va fi organizat în fiecare dintre cetățile de la Codlea, Feldioara, Hărman, Râșnov și Făgăraș.

Citește și
ec
EC by day: Club de comedie și film, întâlniri cu personalități și zeci de activități pentru o zi de festival plină

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult