„Lovitură” dată evaziunii fiscale: Fiscul va verifica rețetele de prăjituri sau le va mânca pentru a ști cât zahăr au
Noua lege intrată în vigoare de la începutul anului, care își propune să taxeze în plus alimentele și băuturile care conțin mult zahăr, creează un adevărat coșmar birocratic, arată Radio France International.
Astfel, în funcție de cantitatea de zahăr inclusă într-o prăjitură sau înghețată se aplică o cotă de TVA de 9% sau de 19%, adică au un preț mai mare sau mai mic. Mai precis, dacă un produs alimentar conține 10 grame de zahăr la 100 de grame de produs legea consideră că există o cantitate mare și drept urmare cota de TVA aplicată va fi de 19%.
Experții fiscali consideră, în lipsa unor explicații clare ale legii, că reprezentanții ANAF vor verifica rețeta de fabricație a produselor și nu conținutul efectiv.
Cu alte cuvinte, comercianții vor trebui să prezinte Fiscului rețeta după care este produsă marfa. Dar, dacă inspectorii fiscali vor fi mai catolici decât papa, adică vor vrea să verifice nu doar rețeta alimentară, ci efectiv ingredientele din conținutul produsului. Probabil că în această situație, produsele vor trebui trimise la un laborator de analiză.
Legea creează un coșmar birocratic pentru toată lumea și dă naștere unor situații absurdeANAF va verifica, practic, rețetele de fabricație ale prăjiturilor sau înghețatelor și dacă va avea suspiciuni vizavi de cantitatea de zahăr pe care o conțin și implicit nivelul de TVA aplicat, atunci inspectorii fiscali vor putea să facă o analiză de laborator pentru a demonstra conținutul de zahăr.
Un coșmar birocratic atât pentru producători și comercianți, cât și pentru Fisc. Toate acestea pentru verificarea dacă nivelul de TVA de 9% este corect aplicat.
În al doilea rând, tot pe tema TVA mai există o situație complicată. Este vorba despre aplicarea taxei în funcție de locul de consum. Din dorința de a încuraja consumul în restaurante sau cofetării legislația a prevăzut o cotă de TVA de 9%, iar în cazul în care produsele sunt luate acasă TVA crește la 19%.
Legislația este ciudată și dă neștere unor situații absurde. Complică în loc să simplifice și aduce ambiguități în loc de clarificări. În această speță, îi transformă pe inspectorii fiscali în maeștrii cofetari în așa fel încît să descopere eventuale neconformități.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 16-02-2024 17:34