Cum se vopsesc ouăle natural. Metoda tradițională a gospodinelor din Transilvania
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar cele mai tinere gospodine nu se lasă mai prejos decât mamele sau bunicile lor, şi ţin să preia de la ele toate reţetele şi obiceiurile.
În localitatea Mijlocenii Bârgăului gospodinele trebăluiesc de zor în Joia Mare. Este, după tradiţie, ziua copturilor şi a înroşirii ouălor. Tinerele fete s-au adunat pentru a vopsi ouăle de Paşti, aşa cum au învăţat de la mame şi bunici: cu ingrediente naturale, pe soba cu lemne.
Elena Ciotmonda: „Am pus ouăle la fiert să fiarbă bine de tot şi le-am pus cu cozi de ceapă să se facă aşa frumoase, roşii şi cu sfecla. Aşa e tradiţia, fetele noi ne ajutăm unele pe altele la vopsitul ouălelor. Nu este deloc greu şi chiar susţin această idee de a vopsi ouăle în mod natural, cu vopsele natural, nu foarte multe chimicale.”
În final, gospodinele le lustruiesc cu slănină, ca să prindă un luciu perfect.
În aproape fiecare casă se vopsesc zeci de ouă, ca să ciocnească toată lumea: cei ai casei şi oaspeţii!
Conform tradiţiei, joi gospodinele ar cam trebui să termine ce e mai important dintre treburile din casă şi bucătării, pentru că urmează zile dedicate în special rugăciunii şi pregătirii sufleteşti pentru Învierea Mântuitorului.