Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cererea pentru semipreparate, tot mai mare de sărbători. Ce alimente pot alege cei care nu au timp să gătească

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se spune că așa cum va arăta masa de Crăciun, la fel vor fi și mesele de peste an. Însă cei care vor sarmale, fripturi, rulade ori cozonaci de sărbători au de alergat după ingrediente și, apoi, de stat ore bune în bucătărie.

Sunt totuși variante și pentru cei care nu au timp. De la sarmale prefierte, rulade de porc cu tot felul de umpluturi ori carne pentru friptură gata asezonată, toate pot fi cumpărate din măcelării sau restaurante. De altfel, cererea pentru astfel de produse este tot mai mare de la an la an.

Avem o ruladă din antricot cu șorici pârlit, umplută cu un amestec de carne tocată de porc și vită, câteva legume, pătrunjel, condimentată. O ruladă din ceafă de porc cu cârnat afumat și cașcaval, rulada în foietaj care se vinde foarte bine, cu cașcaval, pătrunjel și ceapă, cu carne tocată de vită și afumătură.

Cu o asemenea imagine în vitrina, puțini mai rezista mai ales daca nu au abilități în bucătărie, dar își doresc totuși să își impresioneze musafirii la masa de Crăciun. Practic, bucătarii ori măcelarii fac partea mai grea: combină gusturile și leagă carnea, iar clienților nu le rămâne mare lucru de făcut.

Ionuț Anghel, proprietarul unei carmangerii: „Dacă este una condimentată, doar o luați, o puneți într-o tavă, pe o foaie de copt, și la cuptor. Sau dacă e una necondimentată, o mai condimentați, o asezonați cu ce doriți dumneavoastră. Poate să fie cu cartofi pe lângă, la cuptor 40, 50 de minute și este gata.”

Citește și
Salată de boeuf
Salata de boeuf: istoric. Cum a ajuns preferata românilor de Crăciun și cum e diferită de salata a la russe

Și carnea pentru friptură, poate fi cumpărată direct asezonată. În această măcelărie din capitală gasiti cotlet, mușchiuleț ori scăriciră de porc in baie de unt și ierburi. Desi un kilogram costă în medie 50 de lei, cererea este tot mai mare, spun proprietarii.

Gabriela Dima, bucătar: „Sunt foarte mulți oameni care nu știu să gătească, nu știu cum să combine gusturile și atunci vin la noi și ne solicită preparate gata condimentate , doar să le pună în cuptor. De multe ori ei își aleg o bucată de carne și noi o condimentăm pe loc. Dacă vreți să fie chiar proaspăte, fix în ziua de Crăciun, vă treziți dimineața, le băgați în cuptor la temperatură foarte mică, 150, 140 de grade, acoperite și până la masa de prânz uitați de ele în cuptor și vor fi gata. Carnea efectiv o să cadă de pe os.”

Există inclusiv sosuri pe care oamenii le pot cumpăra separat pentru fripuri, tocănițe, sarmale ori alte mâncăruri.

Marius Tudosiei, proprietarul unei băcănii: „Partea asta de sosuri într-o bucătărie e foarte complicată. Și am introdus un sos de muștar, facem tot felul de sosuri pe care și le pot comanda separat.”

Reporter: „Și au succes?”

Marius Tudosiei, proprietarul unei băcănii: „Au succes pentru că văd cam cum se comandă. Nu sunt potrivite neapărat cu ce carne își comadă, dar ele apar separat. ”

De altfel, în ultimii ani mai toate măcelăriile, băcăniile ori localurile care livrează mâncare au inclus în meniu și produsele semipreparate ori gata asezonate. Au cerere mare de sarmale prefierte, aluat de cozonac ori de legume pentru sala de boeuf gata mărunțite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult