Comuna din România care și-a lansat propria monedă virtuală, pentru a-și recompensa locuitorii

×
Publicitate

Comuna Ciugud, promotorul naţional al conceptului "Smart Village", este prima comunitate din România care îşi lansează propria monedă virtuală, numită CIUGUban.

”Banii” urmează să fie folosiţi, pentru început, pentru a recompensa copiii care reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu.

Comuna CIugud are puțin peste 3.000 de locuitori, potrivit recensământului din 2011.

"Moneda va fi folosită, în primă fază, pentru a recompensa cetăţenii, în special copiii, care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu. Proiectul presupune montarea în comună a unor staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, unde cetăţenii vor putea depune sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetăţenilor şi de stimulare a reciclării şi colectării selective", se precizează într-un comunicat al Primăriei Ciugud.

Prima astfel de staţie a fost montată în curtea Şcolii Gimnaziale Ciugud, prima şcoală smart din mediul rural din România, fiind personalizată sub forma unui roboţel.

Citește și
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

"Acesta a fost numit 'Verzulică - roboţelul reciclator', iar copiii sunt provocaţi, până la sfârşitul vacanţei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje şi să colecteze cât mai multe monede virtuale. La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare", arată sursa citată.

În cea de-a doua fază a proiectului, administraţia locală din Ciugud va monta astfel de staţii de reciclare şi în alte zone din comună, iar cetăţenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele săteşti, care vor intra în acest program.

 

CIUGUban-ul va putea fi folosit și pentru plata taxelor și impozitelor

 

De asemenea, echipa primăriei Ciugud analizează şi lucrează şi la posibilitatea ca, în viitor, cetăţenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei iniţiative legislative în acest sens.

"Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi", a spus, potrivit sursei citate, primarul Gheorghe Damian.

Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administraţia locală în parteneriat cu o companie americană care produce automate de colectare a ambalajelor.

Ciugud este cea mai avansată comună din România din punct de vedere tehnologic. Toți copiii au tablete de la primărie, străzile sunt iluminate ecologic, în localitate sunt deja două stații de încărcare pentru mașini electrice, iar plata impozitelor se face la automate stradale, fără dosare cu șină. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați
Ziua pinguinilor, sărbătorită și la Grădina Zoologică din Brașov. Cum au fost recompensați

Suntem în miezul iernii, așa că nu întâmplător, 20 ianuarie este ziua pinguinilor. Tort de pește și o mulțime de urări au primit și singurii pinguini din țara noastră, aflați la Grădina Zoologică din Brașov.

Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie
Horoscop. Ce urmează pentru zodii după intrarea Soarelui în Vărsător pe 20 ianuarie 2026. Se anunță o schimbare de energie

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.