Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în bagaj, după ce s-a întors din vacanța în Grecia

Un bărbat din Marea Britanie a avut parte de o surpriză când s-a întors din vacanță.

John England, în vârstă de 64 de ani tocmai se întorsese din vacanța pe care a petrecut-o în Kardamyli din sudul Greciei. Când a despachetat bagajul, bărbatul a găsit un scorpion, informează The Sun. Potrivit declarațiilor lui England, scorpionul a supraviețuit unei călătorii de 11 ore. Imediat ce scorpionul a sărit din bagaj, England l-a prins cu ajutorul unui pahar și a căutat ajutor specializat pe Facebook. „Un bărbat care are un magazin de animale exotice a văzut postarea mea și a venit să-l ia următoarea zi. De la el am aflat că scorpionul era doar un pui, iar înțepăturile lui ar fi fost ca ale unei viespi. Ei pot ajunge la o lungime de 15 centimetri și pot omorî și o sopârlă și mici rozătoare, când ajung la maturitate”, a declarat John.

John England a fost împreună cu iubita sa în vacanță în Grecia. Ei cred că scorpionul era pe unul dintre prosoapele pe care le lăsaseră în curte la uscat. În urma întâmplării, bărbatul i-a pus scorpionului numele „Stavros” și susține că s-a atașat de el. „Sună ciudat că m-am atașat de el, pentru că am fost cu Stavros doar 11 ore”, a mai adăugat England.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
invazie rusia
Invazia cu care se luptă un sat din Rusia. Oamenii sunt îngrijorați pentru sănătatea lor

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult