Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât costă o ședință de „terapie în camera furiei”. Clienții își pot descărca nervii și pot distruge tot ce au în jurul lor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei care se află în capitala Italiei și vor să se distreze, dar și să scape de stres, pot face o vizită la aşa-numita „cameră a furiei" din Roma.  

Timp de un sfert de oră, clientul are voie să distrugă tot ce vede în încăpere, cu o bătă de baseball sau cu un baros. Pentru astfel de „relaxări”, ar plăti în alte condiții amenzi usturătoare.

Oricine poate da frâu liber emoțiilor în această „cameră a furiei”. Are la dispoziție obiecte de mobilier și accesorii pe care le poate face praf fără regrete, cu o bâtă de baseball, o rangă sau cu un baros, după preferințe.

Client: „Încă tremur din cauza adrenalinei. Toți ar trebui să facem asta, te eliberează".

Client: „A fost o experiență extraordinară. A fost magnific, mi-am descărcat toată energia negativă și am ieșit din această cameră ca nou".

Citește și
motociclete
Ce criterii trebuie să îndeplinească șoferii ca să conducă o motocicletă. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților

Experiența antistres durează 15 minute, iar înainte de a se apuca de treabă clientul primește o cască și mănuși de protecție.

Daniele Boccardi, managerul locației: „În această cameră se găsesc sticle, obiecte de ceramică, aparate electronice de mici dimensiuni, monitoare, imprimante sau piese de mobilier, practic orice fel de obiect pe care îl puteți distruge cu o astfel de rangă".

Camera unde se dezlănțuie clienții e supravegheată video, iar imaginile apar în direct pe două ecrane, astfel încât administratorii să monitorizeze situația. Contra unei sume, clienții pot intra în posesia filmării.

Psihologii spun că experienţa îi poate ajuta pe termen scurt pe cei cu probleme emoţionale.

Gino Saladini, psiholog: „Furia trebuie integrată în noi, trebuie metabolizată și nu există alte căi (pentru a o combate pe termen lung), decât cele ale terapiei cognitiv-comportamentale sau o terapie meditativă, de tip `mindfulness`”.

O şedinţă de „destresare" costă între 30 şi 50 de deuro, în funcţie de numărul obiectelor din cameră.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult