Bestia din toaletă descoperită de un american. „Se bălăcea și mă scuipa”
Vinerea trecută, americanul de 58 de ani din Hollywood a mers la baie, și a văzut în vasul de toaletă o creatură care l-a îngrozit. Inițial, nu și-a dat seama ce e, mai ales că aceasta, când l-a văzut, a început să se bălăcească, să șuiere și să scuipe, exact ca o pisică furioasă. Proprietarul locuinței și-a dat seama că sopârla, de aproape jumătate de metru, era o iguană.
Omul s-a gândit cum a ajuns iguana acolo, și a realizat că ușa băii, care dădea spre piscină, fusese lăsată deschisă, arată publicația Daily Star. „Am crezut că sunt în Jurassic Park sau ceva de genul ăsta. Stropea și șuiera la mine. M-am speriat – nu-mi plac reptilele", mai ales că iguana își arăta amenințător colții, a declarat John Riddle pentru 7News.
Americanul a reușit să o blocheze în baie, apoi s-a gândit cum să facă să scape de ea. S-a întors cu o plasă cu coadă lungă, pentru piscină.
„M-am întors, în maxim o oră, și era tot acolo, bălăcindu-se", a mai spus el. Încercând să o scoată din vasul de wc, iguana a căzut în spatele acestuia.
„Atunci am apucat strecurătoarea și a alungat-o" a mai spus John Riddle. Bestia cu colți a fugit rapid și s-a aruncat în piscină, dar a ieșit pe partea cealaltă și a fugit prin curtea din spatele casei.
Americanul crede că vizitatorul său nepoftit s-a strecurat în timp ce își plimba câinii, pe ușa lăsată deschisă.
Iguanele nu trăiesc în habitatul lor natural în zona Los Angeles, dar sunt deseori abandonate de proprietarii lor, după ce ajung la dimensiuni considerabile.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: los angeles , iguana , scuipat , bestie
Dată publicare: 23-05-2023 09:38