Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avertismentul care îți dă fiori al celui mai vechi pilot TAROM: ”Mulți piloți sunt fără experiență”. Ce salarii au, de fapt

Pilotul Cezar Osiceanu, angajat al companiei TAROM, afirmă că sute de piloţi au părăsit, în ultimii ani, compania naţională de transport aerian, iar dintre cei care au rămas jumătate „au în buzunar oferta de angajare de la concurenţă”.

Osiceanu mai spune că venitul unui comandant de la TAROM este mai mic decât venitul unui copilot de la companiile private.

”Mecanismul este următorul: s-a tras semnal de alarmă de fiecare dată, că nu mai sunt piloţi. A fost o atitudine corporatistă de sclavagism faţă de noi, în sensul că hai, hai... Şi am rămas din ce în ce mai puţini. În momentul de faţă sunt aproximativ 90 de piloţi, care o parte sunt piloţi fără experienţă, care acumulează şi ei acum, la ATR în special, şi care nu pot fi luaţi de companiile străine, pentru că nu au încă experienţă. Trebuie să ai minim 500 de ore şamd. Ceilalţi piloţi care au mai rămas, fie sunt piloţi care au ajuns la vârsta apropiată de pensionare, fie sunt ca mine, care aşteaptă să salveze compania sau să stingă lumina, fie sunt cu diverse probleme care i-au împiedicat să plece. În ultimii cinci ani de zile au plecat aproximativ 380 de piloţi de la TAROM. Vă spune ceva?”, a afirmat pilotul Cezar Osiceanu sâmbătă.

El spune că din cauza unui „mecanism greşit înţeles şi promovat” piloţii sunt „ţapi ispăşitori”.

Pilotul Cezar Osiceanu a vorbit şi despre nivelul salariilor din compania TAROM, el arătând că „nivelul salarial al piloţilor este din 2007”.

Citește și
Cum a devenit TAROM rușinea națională din mândria națională, cu implicarea excesivă a politicului
Șeful sindicatului piloților, întrebat dacă „inapții” de la TAROM au fost la medic între timp: „Să nu intrăm în alte detalii”
Ce salarii au piloții TAROM

Conform acestuia, un pilot comandant de ATR sau de Boeing, care are cel puţin 2000-3000 de ore experienţă în calitate de copilot, câştigă la TAROM 12.000 de lei salariu, iar dacă pilotează Boeing câştigă între 14.000 şi 15.000 salariu. Venitul său este format din această sumă şi diurne în lei sau valută.

”Venitul lunar al unui pilot comandant, că e ATR, că e Boeing, până în acest moment este de maxim 4500 de euro lunar”, explică pilotul.

Osiceanu mai spune că, la o companie privată, un comandant are un venit net cuprins între 10.000 şi 12.000 de euro, iar un copilot are un venit net de 6.000 de euro.

Acesta adaugă că jumătate dintre piloţii TAROM „au în buzunar oferta de angajare de la concurenţă”.

Conform lui Cezar Osiceanu, „a crescut fabulos” şi rata defecţiunilor, mai ales în cazul aeronavelor de tip ATR.

Pilotul mai spune că „implicarea politicului a distrus, efectiv, tot ce mai era bun în TAROM”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult