Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Căpitanul naționalei Iranului spune la Cupa Mondială din Qatar că susține protestele din țara sa

Căpitanul naţionalei Iranului, Ehsan Hajsafi, a vorbit despre situaţia din ţara sa, duminică, înaintea primului meci al reprezentativei iraniene la Cupa Mondială din Qatar, el precizând că alături de colegii săi îi susţine pe protestatari.  

“Trebuie să acceptăm faptul că condiţiile din ţara noastră nu sunt bune şi că oamenii nu sunt fericiţi”, a afirmat fotbalistul, potrivit News.

„Înainte de orice altceva, aş dori să transmit condoleanţe tuturor familiilor îndoliate din Iran”, a declarat Hajsafi la începutul unei conferinţe de presă.

„Ar trebui să ştie că suntem alături de ei şi că îi susţinem. Şi că suntem de acord cu ei în ceea ce priveşte condiţiile din ţară. Nu putem nega faptul că în ţara mea condiţiile nu sunt bune şi jucătorii ştiu asta. Suntem aici, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim vocea lor sau că nu trebuie să-i respectăm. Trebuie să luptăm, să jucăm cât putem de bine şi să înscriem goluri. Şi sper că se vor schimba condiţiile conform aşteptărilor oamenilor”, a mai spus fotbalistul.

Sute de protestatari au fost uciși în Iran 

Citește și
qatar, cupa mondiala
Festivitatea de deschidere a Cupei Mondiale din Qatar: Ceremonia a fost condusă de actorul Morgan Freeman

În ultimele luni, în Iran a avut loc manifestaţii reprimate sângeros.

Activiştii pentru drepturile omului au anunţat că peste 400 de protestatari au murit şi alţi 16.800 au fost arestaţi.

Liderii Iranului susţin că protestele sunt „revolte” orchestrate de inamicii străini ai ţării.

Naţionala Iranului joacă la Cupa Mondială în grupa B, cu Anglia, SUA şi Ţara Galilor. Iranienii au programat primul meci luni, cu Anglia.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult