Ce ar putea face Călin Georgescu dacă ajunge președinte. Sebastian Lăzăroiu: ”El are cea mai periculoasă armă”
El spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge președintele României, acesta nu va fi ”izolat la Cotroceni, limitat de Parlament și CCR”, cum spun unii analiști politici.
Lăzăroiu atrage atenția asupra faptului că, dacă Georgescu ajunge președintele României, există posibilitatea declanșării unei crize economice, din cauza unor investitori, care s-ar putea retrage din țară.
În aceste condiții, mai speculează sociologul, pentru a liniști eventualele proteste, Călin Georgescu ar putea apela la oamenii din jurul său, ”o căpetenie de grupare neolegionară, care se ocupă de tabere paramilitare”.
Mesajul complet al lui Sebastian Lăzăroiu:
”Să mai demontăm un mit care circulă zilele astea. Georgescu, odată ajuns președinte, va fi izolat la Cotroceni, limitat de Parlament și CCR. Pare oarecum logic și liniștitor. Dar asta pentru cei care nu înțeleg evoluțiile posibile și ce arme va folosi Georgescu împotriva instituțiilor. El are cea mai periculoasă armă. Cine crede că a doua zi după ce va fi declarat victorios, când, fără îndoială, oamenii vor simți pe pielea lor zbuciumul economic, majoritatea hipnotizată va bate speriată în retragere, nu a învățat nimic din istorie.
A doua zi, când se vor arăta zorii crizei economice, Georgescu va face apel la această masă furioasă, debusolată și înfricoșată și va arunca toată vina pe guvern și instituțiile statului. Nu-și imaginează cineva că va recunoaște că el e sursa lipsei de credibilitate care alungă investitorii.
Și uite așa, intrăm în faza a doua. Mulțimea hipnotizată până atunci de delirul verbal trebuie organizată și trebuie să treacă la acțiune. Da, Georgescu le va cere acțiune. Oameni care să organizeze? I-ați văzut deja în jurul lui. O căpetenie de grupare neolegionară, care se ocupă de tabere paramilitare. Ceva marginal și nesemnificativ. Azi! Atunci nu va mai fi.
O să ziceți - bine, dar nu suntem sat fără câini, avem poliție, justiție, armată, servicii. E adevărat, numai că instituțiile acestea, oricum populate și cu patrioți din tagma lui Georgescu, vor trece de partea poporului, nu de partea partidelor demonizate și a parlamentului decredibilizat după 35 de ani.
Așa că toți cei care visează la suspendarea lui Georgescu și la limitarea puterii prin trucuri instituționale să se gândească de două ori. Tot coșmarul în plină desfășurare nu poate fi oprit decât prin vot, duminică. Nu vă mai uitați la Lasconi - mâr și câr, nu pot pune ștampila pe ea. Uitați-vă bine la Georgescu și la toți pescuitorii în ape tulburi care i s-au alăturat în ultimele zile”.
Sursa: Pro TV
Etichete: alegeri prezidentiale , calin georgescu , elena lasconi
Dată publicare: 04-12-2024 17:04