Partidul REPER a sesizat instituţii europene susţinând că alegerile au fost fraudate masiv
Potrivit unui comunicat al REPER, copreşedinta partidului Ramona Strugariu a adus în atenţia Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul OSCE şi Comisiei Europene "frauda electorală masivă pusă la cale de comasaţi şi refuzul Biroului Electoral Central de a dispune renumărarea voturilor în secţiile în care societatea civilă şi cetăţenii au raportat probleme legate de corectitudinea procesului electoral".
"Europa şi organizaţiile internaţionale nu pot închide ochii la ce se întâmplă acum în România şi nu pot să tacă. Am cerut OSCE şi Comisiei Europene să pună presiune pe autorităţile din România, care au obligaţia de a înlătura orice suspiciune de furt şi de fraudă. Dacă România este un stat democratic, atunci să o demonstreze şi BEC să dispună renumărarea voturilor, cu observatori din societatea civilă şi internaţionali", a precizat Ramona Strugariu.
Ea a adăugat că "sunt mii de secţii unde suspiciunile de fraudă sunt mari şi sute de sesizări verificate de REPER, la secţii din ţară, unde voturile oamenilor au dispărut".
"Numai în dictaturi şi regimuri iliberale se întâmplă aşa ceva. Continuăm să luptăm. Fiecare vot contează, indiferent de rezultatul nostru, voi nu puteţi fi furaţi şi minţiţi", a transmis Ramona Strugariu.